Elevii cu cerințe educaționale speciale pot fi înscriși la admiterea la liceu, pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă, de către părinte sau reprezentantul legal, până la data de 8 aprilie 2022.
De precizat este că 8 aprilie 2022 este data până la care trebuie obținut certificatul certificatului de orientare școlară și profesională emis de Centrul Județean/ al Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE). Până la aceeași dată se depune și se înregistrează de către părinte/reprezentantul legal, la unitatea de învățământ de proveniență, certificatul de orientare școlară și profesională, potrivit Edupedu.
„Depunerea şi înregistrarea certifcatelor de orientare şcolară şi profesională eliberate de CJRAE/CMBRAE (care atestă existenţa unei cerinţe educaţionale speciale), în vederea înscrierii pe locurile distinct alocate pentru elevii cu CES, se va face de către părinte/reprezentantul legal al candidatului, la unitatea de provenienţă, până la data de 08 aprilie 2022”, conform sursei menționate.
Certificatul de orientare şcolară şi profesională este singurul document acceptat, pentru admiterea pe locurile distinct alocate candidaţilor cu CES în unităţile de învăţărnânt de masă, conform prevederilor art. 3, litera m) din OMECTS nr.5574/2011, cu modificările ulterioare, se arată în document.
Potrivit Ordinului 5150 din 30.08.2021, „pentru admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2022-2023, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București alocă, pentru integrarea individuală a elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) proveniți din învățământul de masă și din învățământul special, locuri distincte în unitățile de învățământ de masă, peste numărul de locuri repartizat respectivelor unități de învățământ, în limita a 1-2 locuri suplimentare la clasă, cu respectarea prevederilor legale privind constituirea formațiunilor de elevi”.
Sursa foto: ziarullumina.ro