URMĂREȘTE-NE

SOCIAL

CONTRIBUȚIILE LA FONDURILE PRIVATE DE PENSII VOR CREȘTE. DE CÂND SE VA IMPLEMENTA MĂSURA

Guvernul a aprobat, în ședința din data de 16 martie a.c., o Ordonanță de Urgență care prevede majorarea cu un punct procentual, începând cu 1 ianuarie 2024, a contribuțiilor la fondurile private de pensii (Pilon II). Măsura este inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care prevede totodată, ca termen de adoptare, data de 31 martie 2022.

Reforma privind sistemul de pensii propusă în Planul Național de Redresare și Reziliență vizează elaborarea legislației prin care sunt urmărite asigurarea pe termen mediu și lung a sustenabilității și a predictibilității sistemului public de pensii, respectiv sustenabilitatea Pilonului II de pensii. Prin actul normativ adoptat astăzi, se asigură respectarea calendarului stabilit prin PNRR (componenta C8, R6, jalon 213), contribuțiile la Pilonul II de pensii fiind în linie cu prevederile Strategiei Fiscal Bugetare.

Contribuţia la fondurile de pensii administrate privat este parte din contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii și se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale.

Baza de calcul, reţinerea şi termenele de plată a contribuţiei la fondul de pensii sunt aceleaşi cu cele stabilite pentru contribuţia de asigurări sociale.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top