URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

CONSILIUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI ȘI ADR SUD-MUNTENIA AU SEMNAT CONTRACTUL DE FINANȚARE PENTRU REABILITAREA DRUMURILOR JUDEȚENE 201B, 305, 313 ȘI 309

Conducerea Consiliului Județean Călărași a semnat astăzi, alături de conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, contractul de finanțare pentru modernizarea și reabilitarea drumurilor județene 201B, 305, 313 și 309. Lungimea totală a tronsonului vizat de aceste lucrări este de 101 kilometri.

Astăzi, am semnat cel mai mare contract de investiții pe infrastructură al județului Călărași. Înseamnă 101 de kilometri de drum județean. Traseul celor patru drumuri asigură legătura între cele două drumuri naționale, DN31 și intersecția cu DN3”, a declarat Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași.

Totodată, pentru sporirea siguranței traficului rutier și traficului pietonal, odată cu modernizarea tronsonului de 101 kilometri, au fost prevăzute trotuare pentru circulația pietonală și piste de bicicliști în intravilanul localităților.

Valoarea proiectului este de peste 77 de milioane de euro, iar următorul pas este realizarea studiului de fezabilitate. La semnarea contractului au participat și directorului general ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, dar și șefa cabinetului acestuia, Mirela Tache. De asemenea, Vasile Iliuță a transmis că semnarea acestui contract de finanțare între Consiliul Județean Călărași și ADR Sud-Muntenia reprezintă un moment istoric.

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top