Vicepreședintele Mihăiță Beștea a reprezentat Consiliul Județean Călărași la Lucrările Adunării Generale a Consiliilor Județene din România ( UNCJR ) de la Sibiu în perioada 15- 16 februarie 2023.
Evenimentul a adus alături peste 35 de președinți ai consiliilor județene din România împreună cu prim-ministrul României- Nicolae-Ionel Ciucă, vicepreședintele Senatului – Paul Stănescu, președintele Comisiei pentru buget – Nicolae Neagu, ministrul finanțelor- Adrian Câciu, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației – Cseke Attila, ministrul educației – Ligia Deca, Alina Ștefania Gorghiu- președintele Senatului.
În cadrul evenimentului au fost discutate aspecte importante cu care se confruntă județele din România privind:
- Asigurarea pentru bugetele județelor a resurselor de finanțare conform competențelor prevăzute în actele normative
- Analiza modului de finanțare a activității de asistență socială pentru persoanele cu dizabilități și a protecției copilului
- Necesitatea completării dispozițiilor din Legea nr.46/2008- Codul Silvic
în sensul stabilirii unui mecanism pentru crearea infrastructurii județene similar cu cel privind realizarea investițiilor infrastructurii naționale
clarificări privind gestionarea domeniului public - Modificarea/complectarea legislației în domeniul exproprierilor pentru cauză de utilitate publică
importanța absorbției fondurilor nerambursabile - Asigurarea eligibilității Comisiilor Județene în cadrul mai multor apeluri de proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă
- Modificarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare
- Procedura finanțării centrelor județene de excelență
Prezența reprezentanților Guvernului și Parlamentului României la această Adunare a fost extrem de benefică, deoarece avem nevoie de o serie de reglementări, inclusiv pe zona legislativă, pentru îmbunătățirea activității și pentru finalizarea proiectelor de dezvoltare”, a precizat Mihăiță Beștea , vicepreședintele Consiliului Județean Călărași.