URMĂREȘTE-NE
Tribunalul Călărași

ACTUALITATE

CONCURS DE ADMITERE ÎN MAGISTRATURĂ. CÂTE POSTURI SUNT DISPONIBILE ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat în ultima ședință organizarea concursului de admitere în magistratură. Concursul se desfășoară în perioada 9 februarie – 9 iulie 2024 și este organizat pentru ocuparea unui număr de 75 de posturi de judecător la judecătorii și 42 de posturi de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, se arată într-un comunicat al CSM. 

În ceea ce privește județul Călărași, au fost scoase la concurs trei posturi de judecători și un post de procuror. Dintre cele trei posturi de judecător, două sunt disponibile la Judecătoria Călărași, în timp ce un post a fost scos la concurs la Judecătoria Oltenița. De cealaltă parte, postul de procuror scos la concurs în județul Călărași este disponibil la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița.

Înscrierile se pot face până la data de 26 februarie 2024, ora 23.59. Cererile de înscriere și celelate documente necesare se depun în format online prin intermediul platformei informatice puse la dispoziție de Consiliului Superior al Magistraturii , disponibilă la adresa csmapp.csm1909.ro 

Potrivit comunicatului CSM, examinarea candidaților se va realiza în două etape. Prima etapă constă în susținerea unui test grilă și a unei probe scrise ce se va desfășura în două zile, în timp ce a doua etapă presupune o testare psihilogică și susținerea unui interviu. Calendarul concursului este următorul:

  • 14 aprilie: test grilă de verificare a cunoștințelor juridice la materiile drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal
  • 11 mai: proba scrisăde verificare a cunoștințelor juridice la drept civil și drept procesual civil
  • 12 mai: proba scrisă de verificare a cunoștințelor juridice la drept penal și drept pocesual penal
  • 18-26 mai: testarea psihologică
  • 22-30 iunie: susținerea interviului

Mai multe detalii despre documentele necesare pentru înscrierea la concurs, dar și despre probele pe care le vor avea de trecut candidații, pot fi obținute de AICI. De asemenea, lista cu toate cele 75 de posturi de judecător scoase la concurs poate fi consultată AICI, în timp ce lista cu cele 42 de posturi de procuror scoase la concurs poate fi consultată AICI.

Continue Reading
La Top