Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că a prelungit codul galben de ploi valabil în județul Călărași. Astfel, duminică și duminică spre luni va ploua, mai ales în jumătatea de est a teritoriului.
„Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse peste 40 – 50 l/mp”, transmite ANM.
Codul galben de ploi era inițial valabil până astăzi, la ora 12.00, dar a fost prelungit până luni, ora 10.00.