Codul administrativ schimbat pentru a sprijini primarii în alegerile din 2028, o „pomană electorală” acoperită de documente
Guvernul a operat modificări în Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, modificări menite să faciliteze regularizarea construcțiilor ridicate fără autorizații sau în condiții neconforme. Procedura nouă nu se limitează la locuințele unifamiliale de până la 150 de metri pătrați, ci se extinde la alte tipuri de ceuri edilitare pentru care autoritățile locale ar putea acorda o autorizație de regularizare, în condiții clare ale reglementării. Această flexibilizare se înscrie în contextul unor prevederi care permit, prin mecanisme de tip reglementare, intrarea în legalitate a clădirilor construite în ultimii ani fără autorizație sau cu încălcări ale normelor în vigoare. Scopul invocat de inițiatori este acela de a facilita normalizarea situațiilor juridice ale unor aliniamente de locuințe sau anexe construite în mediul rural, dar și de a oferi o soluție pentru familiile cu venituri reduse, prin posibilitatea de a regulariza situația constructivă a locuințelor existente.
În zona rurală, unde procesul de legalizare ar putea aduce o stabilitate a dreptului de proprietate și ar evita riscurile sociale generate de expulzări sau de intervenții dure, autoritățile de la nivel local caută să ofere o cale de normalizare. Realitatea este însă una complexă: pentru unele zone, parcela reglementării acoperă o suprafață mult mai mare decât dimensiunea unui pachet obișnuit de locuințe familiale din mediul rural, iar această interpretare a plafonului de 150 de metri pătrați poate crea situații în care reglementarea vizează mai mult decât simple locuințe de familie.
În acest context, îngrijorările referitoare la extinderea posibilităților de regularizare pentru construcții ce nu reprezintă locuințe familiale sau care ar putea suferea de vulnerabilități structurale sunt analizate în discuții publice. Criticii subliniază că mecanismul de „regularizare” poate implica riscuri pentru siguranța clădirilor sau pentru interesul comun al vecinilor, dacă cadrul legal nu prevede suficiente măsuri de control tehnic și de conservare a patrimoniului local. De asemenea, există temeri că, în anumite cazuri, aceste prevederi ar putea fi utilizate în raport cu situații sociale sensibile, influențând rezultatele electorale la nivel local, prin acordarea de avantaje în timp ce comunitățile privesc cu speranță spre stabilitatea locuirii.
Este esențial ca orice demers legislativ de acest tip să includă mecanisme clare de verificare a conformității tehnice, de asigurare a siguranței construcțiilor și de protecție a drepturilor vecinilor și ale comunității. În plus, orice reglementare ar trebui să acorde prioritate soluțiilor care conduc la creșterea calității vieții, respectarea normelor de urbanism și prevenția riscurilor asociate cu construcțiile improvizate sau neasezate corespunzător.
În ansamblu, reformele aflate în discuție vizează crearea unui cadru juridic coerent pentru regularizarea unor situații de nereglementare din ultimii ani, cu impact asupra dreptului de proprietate și asupra aspectelor sociale ale comunităților rurale. Interpretările rodatelor măsuri și modul în care vor fi puse în aplicare vor depinde de procedurile de atribuire a autorizației de regularizare, de criteriile tehnice stabilite și de măsurile de supraveghere necesare pentru a asigura respectarea normelor în vigoare, precum și pentru a preveni eventuale efecte negative asupra siguranței construcțiilor sau asupra patrimoniului public și privat. În viitoarele etape ale implementării, autoritățile locale vor trebui să echilibreze necesitățile de normalizare a situațiilor existente cu angajamentele de bună guvernare, protecția cetățenilor și responsabilitatea față de comunitățile în care acestea operează.
