ACTUALITATE
CONCURS PENTRU FUNCȚIILE VACANTE LA INSPECTORATUL ȘCOLAR CĂLĂRAȘI
Inspectoratul Școlar Județean Călărași organizează, în sesiunea 2022, concurs pentru ocuparea următoarelor categorii de funcții vacante de conducere:
-director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din județul Călărași,
-director din clubul copiilor
-director din centrul județean de excelență
Concursul este organizat în baza prevederilor Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin OME nr 4597/2021 cu modificările și completările ulterioare.
Conform art 3 din Metodologia invocată anterior, pentru a participa la concursul pentru ocuparea funcției de director sau de director adjunct, cadrele didactice vor îndeplini, cumulativ, următoarele condiții:
Art 3 alin (1):
a) Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare in conditiile art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completarile ulterioare;
b) Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
c) Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;
d) Au calificativul „Foarte bine“ acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;
e) Nu au fost sancționate disciplinar în anul școlar curent și în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/ funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învătământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d) din Legea nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;
g) Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
h) Nu au avut statutul de „lucrător al Securității“ sau „colaborator al Securității“.
(2) Cadrele didactice care au ocupat și funcții de conducere din unități de învătământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației prezintă calificativele prevăzute la alin. (1) lit. d) obținute în urma evaluării activității desfășurate în această calitate. Cadrul didactic care nu are calificativul anual complet, iar pe durata unui an școlar a oupat temporar atât funcții de conducere sau de îndrumare și control, cât și funcții didactice de predare prezintă calificativele parțiale obținute în urma evaluării activității desfășurate în toate aceste funcții, în condițiile în care fiecare calificativ parțial este .Conform art 3 alin (9) din Metodologia invocată anterior, nu pot ocupa funcțiile de director sau de director adjunct persoanele aflate în situațiile menționate în art. 234 alin (5) din Legea 1/2011 cu modificările și completările ulterioare.
Dosarele candidaților se depun electronic în perioada 19-25 ianuarie 2022, conform Procedurii privind utilizarea platformei de înscriere a candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile preuniversitar de stat, afișată pe site-ul ISJ Călărași.Dosarele de înscriere vor fi constituite cu respectarea prevederilor art 8 (1) din Metodologia aprobată prin OME nr 4597 cu modificările și completările ulterioare.Proba scrisă va avea loc pe 18 februarie 2022.Proba de interviu se va desfășura în perioada 16-25 martie 2022.Conform art 7 (3) din Metodologia de concurs, pe site-ul ISJ Călărași și la sediul ISJ Călărași vor fi afișate metodologia de concurs, bibliografia pentru concurs, fișele posturilor pentru director și director adjunct, perioada de înscriere, lista documentelor necesare înscrierii la concurs.