URMĂREȘTE-NE

POLITICĂ

COALIȚIE ȘI NU PREA, LA CĂLĂRAȘI. VASILE ILIUȚĂ ÎL ACUZĂ PE PANDEA CĂ IZOLEAZĂ PARTIDUL

În cadrul conferinței de presă de la sediul Partidului Social Democrat de joi, 15 iunie a.c., liderul formațiunii politice, Vasile Iliuță, a expus deciziile luate cu privire la rotativa guvernamentală, precum și relația pe plan local dintre democrați și liberali.

Rotativa guvernamentală nu înseamnă doar un schimb de ministere între partidele din coaliție, rocada premierilor, aducând schimbări majore în raportul de forțe dintre PNL și PSD.

Înlocuirea premierului liberal cu unul social-democrat și schimbul subsecvent al unor ministere între partidele din coaliție aduc avantaje și dezavantaje pentru fiecare dintre cele două mari formațiuni. Chiar dacă schimbul de putere creează mici probleme, coaliția funcționează la nivel național.

Nu putem spune același lucru și pe plan local. Secretarul executiv al PSD Călărași, Ion Samoilă, a declarat că relația bună de colaborare pe care PSD o are cu liberalii la nivel național, nu se regăsește și pe plan local: ,,Relația este doar una pe hârtie. Nu ne întâlnim, nu stabilim întâlniri. PSD Călărași și-a propus numeroase proiecte ambițioase și am fi avut nevoie de susținerea liberalilor. Totul era pentru cetățeni, pentru județ! Nu era niciun interes politic la mijloc”.

Vasile Iliuță, șeful PSD Călărași și președintele Consiliului Călărași, a încercat de nenumărate ori să colaboreze cu Prefectura și, implicit cu prefectul Valentin Barbu: ,,L-am invitat pe domnul Barbu la toate evenimentele pe care le organizează CJ Călărași, dar acesta a transmis invitația subprefecților PSD. Trebuie să înțelegem că poate domnia sa nu a dat curs invitaților noastre pentru că nu are voie. Poate președintele liberalilor, Ciprian Pandea, are o altă viziune și izolează partidul”.

Cu toate acestea, Vasile Iliută îl menține în continuare pe Valentin Barbu, reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Am încercat să obținem un punct de vedere al liderului liberalilor din Călărași, însă fără succes.

Continue Reading
La Top