URMĂREȘTE-NE
Claudia Odorog

ACTUALITATE

CLAUDIA ODOROG ȘI VASILE ILIUȚĂ VOR SĂ OFERE LOCUITORILOR DIN SOHATU O ADMINISTRAȚIE PENTRU OAMENI

Claudia Odorog, o prezență cunoscută în administrația publică locală din Sohatu, a făcut un pas hotărât către schimbare, anunțându-și candidatura pentru funcția de primar. Lansarea oficială a candidaturii sale a avut loc într-un eveniment festiv desfășurat pe 8 mai, în prezența liderilor locali și a susținătorilor partidului.

Cu o experiență de peste 12 ani în administrația publică locală, în calitate de viceprimar, Claudia Odorog vine cu o viziune proaspătă și cu un angajament pentru dezvoltarea comunei Sohatu. În discursul său de lansare, Odorog a subliniat importanța creșterii calității vieții locuitorilor și a reproșat actualului primar lipsa de implicare în acest sens.

“Am considerat că este momentul potrivit, exact cum am spus și un pic mai devreme, după trei mandatele de viceprimar…consider că o femeie privește altfel lucruri decât un bărbat și poate că la nivelul comunei noastre este nevoie de mâna unei femei în momentul de față” – a explicat candidata PSD pentru primăria Sohatu, Claudia Odorog.

Reporter: După 12 ani de muncă în administrație cum vedeți dezvoltarea localității sau în ce direcție s-a dus ceea ce înseamnă evoluția?

“A stagnat oarecum. Proiectele au fost extrem de puține în perioada aceasta, în ultimii 12 ani. Abia acum au început să se miște un pic lucrurile, dar cred că cu un pic de muncă și un pic de perseverență se va ajunge, într-un final să oferim oamenilor ce își doresc” a punctat Claudia Odorog.

Reporter: Din discuțiile cu oamenii pe care le-ați avut în precampanie, dar și acum, că începe campania, ce vă spun aceștia?

“Sunt nemulțumiți de starea drumurilor, în principal. Sunt nemulțumiți de faptul că nu avem un sistem de alimentare cu apă până la această oră. Este în lucru în momentul de față, dar parcă nu mai au răbdare să se finalizeze. Și ar vrea să se vadă mult mai repede tot ceea ce înseamnă schimbare și tot ceea ce înseamnă progres la nivelul comunei noastre” – precizează Claudia Odorog.

Reporter: Din viziunea dumneavoastră, aveți un plan politic stabilit pentru ceea ce înseamnă mandatul de primar?

“Un plan politic? Un plan de dezvoltare a comunei, nu neapărat un plan politic. Da, comuna noastră trebuie să arate mult mai bine decât arată în prezent, astfel încât tinerii noștri să rămână aici. Chiar dacă vor alege să lucreze în altă parte, în comunele din vecinătate sau în oraș, să se întoarcă și seara, să rămână aici și să înflorească cumva și comuna noastră, pentru că avem nevoie de tineri. Comuna este oarecum îmbătrânită și atunci asta ar fi modalitatea prin care s-ar întinerii cumva comuna și să o repopulăm” – a punctat Claudia Odorog.

Evenimentul a fost marcat de prezența liderului organizației județene a Partidului Social Democrat, Vasile Iliuță, care și-a exprimat susținerea totală pentru candidatura Claudiei Odorog. Împreună cu stafful partidului, Iliuță a încurajat echipa candidatului să continue lupta pentru schimbare și să ofere locuitorilor comunei Sohatu o administrație dedicată și eficientă.

Cătălin Cojocaru, reporter: Prezent în localitatea Sohatul din județul Călărași, o zonă cu un interes pentru dumneavoastră atât în anul 2020 cât și în 2024. Cum apreciați situația actuală?

“Ei bine, dacă ne referim la anul 2020, Partidul Social Democrat s-a confruntat cu un fermier în cursa pentru primărie și a pierdut în fața acestuia. Am făcut o evaluare a situației și am recunoscut greșeala noastră, astfel că am decis să-l implicăm pe cel mai influent fermier din comuna Sohatul, pe numele său Marian Barbu, în conducerea organizației noastre locale.

“Astăzi ne prezentăm în competiție cu un candidat puternic, cu o persoană experimentată în administrație, Claudia Odorog, care își dorește să devină primar având deja trei mandate în spate. Aducem în față un om cu experiență pentru că Partidul Social Democrat susține candidați care au expertiză în gestionarea unei administrații locale, sprijiniți de președintele Consiliului Județean, alături de Partidul Social Democrat, cel mai influent partid politic din țară și din județul Călărași” – a punctat liderul PSD Călărași, Vasile Iliuță.

Vasile Iliuță

Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași

În ultimle două mandate precedente ale dumneavoastră la conducerea Consiliului Județean, ce sprijin a cerut actualul primar din partea Consiliului Județean pentru dezvoltare? Sau, mai precis, a cerut vreodată ajutorul CJ?

“Niciodată. A cerut ajutorul doar în momentul în care un consilier județean din comuna Sohatul, Valentin Popa, l-a criticat în cadrul unei ședințe și a solicitat documentele oficiale. În rest, nu s-au ridicat probleme de la nivelul Consiliului Județean, acesta fiind atât de independent încât a acționat ca și cum ar fi fost fermier în administrație. Dar nu poți fi fermier în administrație, trebuie să fii un administrator experimentat. Eu am depășit acest obstacol acum 20 de ani și am înțeles că nu poți confunda gestiunea unei ferme cu administrarea unei localități. De aceea, astăzi, sunt figura politică dominantă în județul Călărași și mă angajez să câștig mandatul de președinte al Consiliului Județean pentru că am învățat să fac distincția între rolurile de fermier și primar, deputat și președinte al Consiliului Județean.”

Printre participanții la eveniment s-au numărat și alte figuri politice importante, precum Ionela Ichim, lidera Organizației Femeilor Social Democrate, Bogdan Mihai administratorul public al CJ Călărași, deputatul PSD Constatin Bîrcă, primari, care și-au exprimat sprijinul pentru Claudia Odorog și echipa sa.

Cu o echipă tânără și o viziune clară pentru dezvoltarea comunei Sohatu, Claudia Odorog se află într-o cursă electorală pentru a aduce schimbarea și progresul pe care locuitorii îl merită. Alegerile locale din 9 iunie vor fi momentul decisiv în determinarea viitorului acestei comunități, iar Claudia Odorog și echipa sa sunt hotărâți să facă diferența.

Continue Reading
La Top