Delegația Consiliului Județean Călărași, prezentă, în Austria, în toamna anului trecut, și-a încheiat misiunea, miercuri, 26 ianuarie, odată cu aprobarea asocierii în parteneriat a Judeţului Călăraşi cu Municipiul Călărași, Inspectoratul Școlar Județean Călărași și Fundația “Grupul de Inițiativă pentru Învățământul Fizicii Călărași” în vederea promovării obiectivului de investiții “Parcul de Ştiințe și Tehnologie Danubius”.
Parcul se dorește o a fi o variantă mai mică a lui Lakeside (Austria), acolo unde reprezentanții CJ Călărași au văzut cum educația se împletește cu știinta, recreerea și inovația.
“Educația MaST este un început de poveste pentru că este o călătorie în echipă la care participă elevi și profesori de matematică, științe și tehnologii. Pe de altă parte, pentru că procesul de educație se extinde dincolo de catedră și se poate vorbi de clasa din afara clasei și de școala din afara școlii; pe scurt, mediul de învățare devine mai cuprinzător. Astfel apar multiple oportunități de realizare de parteneriate și posibilități de colaborări. Toate acestea se bazează pe comunicare eficientă și conduc aproape în mod natural spre ceea ce se poate numi rețea de educație.
MaST înseamnă teorie, dar și practică. Cu alte cuvinte, “învăț ca să aplic”. Mai mult, MaST este o rețea de idei pusă în valoare de un nou tip de relație între profesor și elev. In societatea contemporană, școala deține o poziție centrală și cum logica progresului poate fi stapânită numai prin performanță, resursele umane fiind elementul cheie, rolul și responsabilitățile educației devin esențiale. Schimbările în educație impun strategii complexe, aplicarea progresului tehnologic sau al sistemelor informaționale, reevaluează rolul profesorului care trebuie să pună în operă politica educațională.
Măsura dezvoltării unei societăți poate fi relevată nu numai de indicatorii economici și de calitate a vieții, ci și de cei care privesc educația și calitatea școlii, respectiv de indicatori referitori la modul de organizare a cunoașterii și a învățarii, de tipurile de performanțe așteptate, de calitatea activității educative si de modalitățile de distribuire în societate a educației.
Prin urmare, în scopul îndeplinirii tuturor elementelor mai sus menționate, toți partenerii au ajuns la concluzia necesității înființării Parcului de Știință și Tehnologie Danubius pentru a veni în sprijinul elevilor și cadrelor didactice și pentru a le dezvolta noi capacități de cunoaștere”, precizează vicepreședintele CJ Călărași Mihăiță Beștea.
Parcul de Știință și Tehnologie Danubius este un proiect modular, scopul acestuia fiind dezvoltarea durabilă a județului Călărași. Parcul va cuprinde un campus educațional pentru copii și adulți cu accent puternic pe partea practică. În ceea ce privește cercetarea, pe prim-plan vor fi tehnologiile informaționale și de comunicații, precum și sursele de energie verde. Nu în ultimul rând, vor putea fi înființate start-up-uri de tehnologie. Parcul va fi o scenă de acțiune integrată, interdisciplinară și transdisciplinară în care vor fi puse laolaltă educația altfel decât la școală, cercetarea și producția.
foto: Lakeside Park Austria