Ultima oră
POLITICĂ

Ciprian Șerban critică proiectul Legii salarizării: „PSD nu va vota o lege proastă”

Deputatul PSD Ciprian Șerban critică dur varianta propusă pentru noua Lege a salarizării și susține că proiectul Pîslaru–Bolojan nu poate beneficia de sprijinul social-democraților în forma actuală.

Parlamentarul afirmă că propunerea a fost respinsă de toate cele cinci confederații sindicale și o cataloghează drept „cea mai slabă, nerealistă și discriminatorie propunere de până acum”.

„Legea salarizării nu poate fi reparată prin cosmetizări artificiale, iar «varianta de nerefuzat» Pîslaru–Bolojan a fost respinsă de toate cele cinci confederații sindicale”, a transmis Ciprian Șerban.

Deputatul susține că PSD nu va vota o lege elaborată fără consultarea reprezentanților salariaților și fără identificarea unor soluții economice care să permită finanțarea unei grile de salarizare echitabile.

În ceea ce privește îndeplinirea jalonului din Planul Național de Redresare și Reziliență, Ciprian Șerban consideră că responsabilitatea aparține autorilor proiectului, pe care îi acuză că au pregătit actul normativ fără o consultare reală cu cei direct afectați.

Social-democratul respinge și varianta introducerii unor noi taxe pentru finanțarea sistemului de salarizare, argumentând că problemele unei legi nu pot fi rezolvate printr-o presiune fiscală suplimentară.

În opinia sa, prioritatea trebuie să fie instalarea unui guvern cu puteri depline, care să poată adopta măsuri pentru relansarea economiei și să pregătească o nouă lege a salarizării bazată pe două elemente esențiale: acordul reprezentanților angajaților și sustenabilitatea bugetară.

„Este obligatoriu și urgent să avem guvern cu puteri depline, capabil să repornească economia și să construiască o lege a salarizării cu consensul angajaților și sustenabilitate bugetară”, a concluzionat deputatul PSD Ciprian Șerban.

Citește și

LIVE TV