Cipi, Predicatorul Puterii. Evanghelia după Sfântul Scaun Politic

Există oameni care citesc Biblia pentru credință. Există oameni care o citesc pentru înțelepciune. Și există personaje politice care par să o fi studiat ca pe un manual de supraviețuire în apropierea puterii, invocând  teologia  în lipsa unei pregătiri universitare în științe politice.
Deputatul Ciprian Pandea, cunoscut drept un fin cunoscător al Scripturii și al discursului moralizator „Se închină la toti sfinții, să nu supere pe niciunul”  pare să fi scris în ultimii ani propria sa evanghelie politică. Nu una despre credință, sacrificiu și loialitate, ci despre o singură poruncă: „Să fii cât mai aproape de cel care împarte puterea.”
Așa se explică poate și miracolul ultimelor zile.
Cu trei zile înainte de Congresul Extraordinar al PNL, liderul care trebuia să fie în fruntea liberalilor călărășeni a demisionat și  a dispărut, un fel de retragere în pustiul politic.
Nu s-a dus la congres. Nu a fost văzut printre colegii pe care i-a condus. Nu a fost văzut printre cei care i-au apărat ani la rând poziția. A dispărut.
Presa l-a căutat 3zile la rând. Unii spuneau că este obosit de mai bine de 1 an. Alții spuneau că se reculege. Explicația oficială a venit chiar prin intermediul celui mai devotat susținător al său, cel mai bun prieten al omului. Mă rog, nu chiar câinele. Mai degrabă confidentul cu săgeata albastră în frunte, aflat permanent la capătul unui lanț politic ruginit, dar suficient de lung încât să ajungă până la tastatură.
Liberalii l-au căutat.
Congresul l-a așteptat.
Dar după trei zile s-a produs minunea.
Nu la congres.
Nu între liberali.
Nu între cei care îi cereau explicații.
După trei zile de absență, mulți se așteptau la o apariție în mijlocul liberalilor. În schimb, revelația s-a produs în altă parte. Nu pe muntele credinței politice pe care a predicat-o ani la rând, ci în apropierea celor care împart astăzi puterea, alături de președintele PSD  – Grindeanu  și  prim ministrul Veștea. O adevărată schimbare la față… politică.

Parcă desprins dintr-o parabolă politică modernă, deputatul reapare exact acolo unde se află noul premier, noii miniștri și liderii momentului. Dacă unii caută credința, alții par să aibă un talent aparte de a găsi puterea.
În Scriptură există episodul în care Iisus alungă negustorii din templu. În politica românească pare să existe episodul în care unii transformă templul convingerilor într-un târg permanent al oportunităților.
Ani întregi a predicat liberalismul, dar a practicat oportunismul, vechiul proverb românesc: „Fă ce zice popa, nu ce face popa”. Ani întregi a cerut încredere. Astăzi însă mulți se întreabă dacă apartenența politică a fost vreodată destinația sau doar vehiculul.
Poate că adevărata parabolă nu este cea a fiului risipitor.
Fiul risipitor se întoarce acasă.
Aici pare că avem de-a face cu omul care pleacă de acasă exact când familia îl așteaptă la masă și reapare imediat ce simte mirosul bucatelor de la vecini.
Și mai există o asemănare biblică pe care mulți liberali o șoptesc deja prin organizații. Diferența dintre apostol și mercenar. Apostolul rămâne lângă comunitate în vremuri grele. Mercenarul rămâne doar cât timp există un avantaj.
Desigur, nimeni nu poate spune ce era în sufletul deputatului în momentul dispariției sale. Dar fotografiile arată ce era în jurul lui în momentul reapariției.
Poate că nu a abandonat niciodată credința.
Poate doar a confundat altarul cu tribuna puterii.
Poate doar a înlocuit Evanghelia după Ioan cu Evanghelia după Funcție.
Iar dacă există o concluzie a acestei parabole politice, ea este simplă: unii politicieni urmează o doctrină, alții urmează un partid, iar cei mai talentați urmează întotdeauna direcția în care se mută puterea.
Restul este doar istorie. Sau, după caz, teologie electorală.
Pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este, bineînțeles, confirmată de fotografii.