URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

CINE SUNT ROMÂNII CARE VOR PLĂTI LA JUMĂTATE FACTURILE LA ENERGIA ELECTRICĂ

Mii de familii din zona Munților Apuseni se pregătesc să plătească facturile la energie electrică la jumătate de preț, grație unei prevederi dintr-un act normativ adoptat în 1996, care până acum nu fusese pusă în aplicare. Peste 15.000 de consumatori din Alba, precum și alte câteva mii din Arad, Hunedoara, Cluj și Bihor, au depus deja documentele necesare la primării pentru a beneficia de acest avantaj.

Conform Ordonanței Guvernului nr. 27 din 1996, beneficiarii trebuie să fie titularii unui contract de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale, să locuiască sau să își desfășoare activitatea în localitățile din Munții Apuseni, conform definirii din HG nr. 323 din 10 mai 1996. Un alt criteriu important este lipsa facturilor restante.

Procesul de evaluare a criteriilor de încadrare și documentelor justificative va fi efectuat de către Unitățile Administrative Teritoriale (Primării), care vor transmite listele cu beneficiarii către furnizorii de energie electrică și gaze naturale pentru a aplica reducerea. Aceasta va fi aplicată retroactiv începând cu data de 10 septembrie 2023, iar în jurul datei de 20 septembrie 2023, cei aproximativ 15.000 de beneficiari din Alba vor primi facturi la energie electrică reduse la domiciliu. Începând cu factura pe luna octombrie 2023, reducerea de 50% va fi aplicată lunar.

Continue Reading
La Top