Cinci titluri de Wimbledon într-un singur weekend schimbă tenisul britanic
În iulie 2016, lumea tenisului era în stare de fascinație: venise momentul referendumului privind Brexitul, Leicester City cucerise titlul în Premier League iar Anglia se mândrea cuposedul său pe planul Testului Ashes. Iar pe iarba de la Wimbledon, tenisul britanic părea să ajungă la apogeu. Jucătorii autohtoni au dominat premiile de la All England Club, obținând un record de cinci trofee, iar puțini vor uita imaginea lui Andy Murray, acum Sir Andy, sărutând și îmbrățișând trofeul de simplu masculin, în al doilea său triumf la Wimbledon. Murray urmează să revină la SW19 în această săptămână, în calitate de antrenor în cadrul echipei, colaborând cu Jack Draper, unul dintre numeroșii tenismeni britanici din tabloul ediției 2016 care au fost inspirați de performanțele sale din acea zi. La zece ani distanță, revizuim cel mai bun weekend din tenisul britanic prin ochii celor prezenți acolo.
La Court 17, cu începere de la ora locală 11:00, cu trei ore înainte ca finala lui Murray să înceapă pe centrul arenelor, spațiul pietonal a fost ocupat de fani pentru primul meci de simplu în scaunele rulante. Acea arenă lângă central, cu doar 276 de locuri, a atras numeroase priviri din partea sălii vecine, în timp ce Gordon Reid se lupta cu campionul paralimpic din Suedia, Stefan Olsson. Reid, care cu o zi înainte câștigase plusul la dublu în scaune rulante alături de Alfie Hewett, pentru a marca primul său dintre cele 24 de titluri de Grand Slam pe care le-a câștigat împreună cu colegul său, își amintește de energia pozitivă și de fiorul de pe teren în acea vacanță britanică. A flatat noaptea în hotel a fost una zgomotoasă, însă, cu resurse, el a reușit să se impună cu 6-1, 6-4. S-au lăsat stropi de șampanie, în principal peste el, în momentul în care prietenii și familia au sărbătorit cumplit după meci, în drumul său spre centrul de presă. Și au urmat noi bucurii când Jordanne Whiley a devenit a doua britanică în acea zi care a câștigat, alături de Yui Kamiji, al treilea titlu consecutiv de dublu la simplu feminin în scaune rulante de la Wimbledon.
În acel moment, Murray se afla deja în primele etape ale finalei sale pe Central Court. Murray își amintește că memoria sa despre unele meciuri și turnee este oarecum estompată, dar nu și acest moment. El a urmărit de câteva ori punctul de meci, de-a lungul timpul. Într-o eră în care multe încercări de a obține un titlu de Grand Slam erau împiedicate de Roger Federer, Novak Djokovici și Rafael Nadal, el se afla în postura mai puțin obișnuită de favorit într-o finală majoră. Federer fusese învins în semifinale de Milos Raonic, Djokovici suferind o înfrângere surprinzătoare în turul trei, iar Nadal era indisponibil din cauza unei accidentări. Însă, în plus față de aceste condiții, Murray se afla într-o formă excepțională: pierduse doar două seturi în drumul către finală și avusese rezultate notabile la turneele majore din acel an, fiind finalist la două alte Grand Slams, pe lângă victoriile de la Queen’s și Italian Open. De asemenea, venise la Wimbledon cu trei ani în urmă, reușind să rupă acel tip de presiune anuală care afecta britanicii de mult timp, în încercarea de a avea un campion britanic la masculin după decenii lungi. În fața tuturor acestor factori, adversarul său părea să țintească o victorie, însă detaliile rămân paralel cu ceea ce a însemnat acea săptămână.
Pe măsură ce atmosfera se încălzea, publicul a fost martor la două zile memorabile pe terenurile din Londra, în care tenismenii britanici au pavat drumul către un moment definitoriu pentru tenisul din Regat. Scrutinul atent al acelei perioade relevă cum entuziasmul suporterilor a fost alimentat nu doar de rezultatele în turneele majore, ci și de imaginea unui sport care își regăsea forța în cadrul propriei tradiții, cu o nouă generație în ascensiune, în timp ce sportivii veterani își consolidau locul în istoria competiției.
În esență, acel weekend a surprins nu doar triumfurile pe teren, ci și impactul pe termen lung al tenisului britanic, inspirând tinerii sportivi să viseze la performanțe înalte și să-și contureze propriile cariere în sportul alb, în plin centru al atenției media internaționale.
