Chilipiraș de Martie este ediția pilot a unei expoziții cu cadouri de sezon. Muzeul municipal va fi gazda acestui eveniment.
Cu acest eveniment se va testa apetitul călărășenilor, pentru desfășurarea unor evenimente asociate sărbătorilor tradiționale.
O ediție pilot a avut loc de Crăciun. De această dată va avea loc o altă ediție și pentru evenimentele din data de întâi și opt martie. Doritorii sunt așteptați de vineri de la ora 14:00, să vină, să vadă și să discute cu cei care realizează obiecte care pot fi oferite cadou, în regim doar tip hand made sau ajutându-se de unelte simple sau mai performante.
Sâmbătă 26 februarie și duminică 27 februrie este deschis în intervalul 10:00 – 18:00.
“Printre cei care expun se află, poate, cunoștințe, prieteni sau rude, așa că veniți să vedeți și să îi încurajați să continue să manufactureze sau să fabrice aceste obiecte deosebite.
Veți găsi mărțișoare, veți găsi podoabe care așteaptă să fie purtate de cineva drag, veți găsi ceramică, veți găsi obiecte gingașe lucrate din fire diferite, veți găsi obiecte lucrate din piele, veți găsi povești și o atmosferă unică în muzeul dumneavoastră!” a precizat Florin Rădulescu directorul Muzeului Municipal.