Certificatul verde COVID-19 ar putea expira de la 1 februarie 2022 pentru o parte din românii vaccinaţi împotriva coronavirusului.
Certificatul verde este un document extrem de important în pandemia de COVID-19. Atestă vaccinarea împotriva coronavirusului şi permite, între altele, accesul în anumite locaţii şi magazine.
Dar de la 1 februarie 2022, certificatul verde expiră pentru o parte din români. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile iniţiale ale ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a anunţat săptămâna trecută că documentul nu va mai fi valabil pentru cei care au amânat doza booster. Mai exact, este vorba despre cei care nu s-au mai vaccinat împotriva coronavirusului în ultimele 9 luni.
Astfel, certificatul verde ar urma să expire la 1 februarie 2022 pentru cei vaccinaţi cu schema completă, care nu au făcut doza booster şi pentru care au trecut 9 luni de la ultima doză administrată. Aceştia se pot imuniza până la finalul lunii ianuarie, ceea ce va prelungi termenul de valabilitate al documentului.
„Pentru cei care s-au vaccinat cu schemă completă și la care au trecut mai mult de nouă luni de la ultima doză, este nevoie de doza booster. Se uniformizează decizia la nivel european tocmai pentru a exista o abordare unitară”, a precizat Andrei Baciu secretarul de stat în Ministerul Sănătății. (Autor: Georgiana Petre)
Sursa foto: capital.ro