CENTRAL PARK, NOUL CENTRU COMERCIAL DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI
Începând de luni, 12 februarie a.c., călărășenii se pot bucura de un nou centrul comercial. Central Park, situat lângă Primăria Municipiului Călărași, are nu mai puțin de 3.300 de mp.
De la ecleruri, mini amandine, cozonaci, cookies, la somon, fructe de mare, paste și pizza, toate se regăsesc în cadrul complexului.
Cu o gamă variată de preparate, restaurantul Don Michele își propune să apropie gastronomia italiană de călărășeni.
“De astăzi, Italia este mai aproape cu Don Michele. Îi așteptăm pe călărășeni cu toate preparatele pe care le-am învățat în Italia în cei 20 de ani”, a declarat Mihai Portan, chef.
Pentru ca experiența să fie una cât mai autentică, bucătarii restaurantului pregătesc aluatul pentru paste în fiecare dimineață.
“Avem preparate proaspete în fiecare zi. Pește, paste, paste umplute, fructe de mare, pizza, focaccia și multe altele. De asemenea, ne gândim și la un meniu al zilei care să includă o ciorbă sau o supă cremă și felul doi”, a adăugat aceeași sursă menționată anterior.
Tot în cadrul centrul comercial, binecunoscuta cofetărie Alint și-a deschis cea de-a șaptea locație. Începând de astăzi, 12 februarie a.c., puteți savura prăjiturile specifice cofetăriei, precum și o varietate de produse din cafea.
“Ne-am gândit să deschidem o mică cofetărie și aici, în Central Park. Vom avea câteva mese și afară și în interior, astfel călărășenii pot servi și aici prăjiturile noastre”, a declarat pentru Canal SUD Flori Stoica, antreprenor.
Centrul comercial însumează 4.370 mp, din care 3.352 mp utili, dispunând de peste 25 spații comerciale.
“Am vrut să redau călărășenilor această clădire cu un aspect arhitectural deosebit. Aceștia se pot bucura atât în calitate de clienți, cât și ca business, întrucât își pot dezvolta aici propriile afaceri, iar acest centru comercial, după cum se poate observa deja, se adresează oamenilor de afeceri din municipiul Călărași”, a conchis George Filip, antreprenor.
Pe lângă cofetăria Alint și restaurantul Don Michele, Central Park este și casa Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte.