URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

CE PUN CĂLĂRĂȘENII PE MASA DE PAȘTE ȘI CARE SUNT DIFERENȚELE FAȚĂ DE ANII PRECEDENȚI

Obiceiurile și tradițiile de Paște diferă de la o regiune la alta, iar meniul tradițional pentru masa de Paște este și el divers, în funcție de zonă. Călărășenii nu se abat de la reguli nici de sărbătorile pascale, aceștia pregătind fel de fel de bucate pentru una dintre cele mai importante mese din an.

Ca regulă generală, românii obișnuiesc să mănânce miel în ziua de Paște, iar ouăle roșii sunt nelipsite, ca simbol al sărbătorii.

Duminica Paștelui este o zi foarte importantă la români. În timp ce unii păstrează tradiția de a lua cina după slujba de Înviere, alții așteaptă ziua de duminică pentru a ciocni ouă și a mânca bucatele alese și preparate cu grijă, alături de familie și prieteni.

Un meniu tradițional de Paște cuprinde ouă roșii, drob, friptură de miel, sarmale, aperitive cu diverse legume, mezeluri, brânzeturi și fructe, cozonac, pască și alte prăjituri.

Am pregătit de toate. Avem ciorbă, salată de boeuf, friptură și sarmale. Ieri am vopsit ouăle și astăzi o coace cozonacii. Trebuie să avem de toate pe masa de Paște pentru că îmi vin nepoții”, a declarat o călărășeană.

Nelipsite de pe masa românilor de Paște sunt: ouăle roșii sau colorate, friptura de miel (sau porc), drobul de miel, cozonacul și pasca.

Trebuie precizat că mesele de sărbătoare la români, precum masa de Paște sau de Crăciun, sunt extrem de bogate. Totul începe cu un pahar de tărie, urmat de aperitiv, ciorbă, felul principal și se încheie cu unul sau mai multe deserturi. Nu e de mirare că aceste mese se întind pe parcursul unei zile întregi. Este o modalitate de a petrece timp cu familia și cei dragi, iar mâncarea nu face decât să aducă și mai multă bucurie celor prezenți.

Anul acesta, unii călărășeni au renunțat la tradiționalul miel, înlocuindu-l cu carnea de curcan sau de porc. Conform acestora, prețul cărnii de miel a crescut față de anii precedenți, astfel aceștia se află in imposibilitatea de a pune pe masa de Paște bucate din carne de miel.

Au crescut, au crescut prețurile la toate alimentele. Am simțit o mare diferență la carnea de miel. În majoritatea anilor am ales să pregătesc mâncare din miel, dar anul acesta o voi înlocui […] Aștept să văd ce marfă au băgat în magazin. Vreau să cumpăr niște scăricică și niște felică de porc”, a spus un cetățean.

Continue Reading
La Top