Coaliția de guvernare negociază funcțiile din viitorul Guvern, care urmează să fie pus în funcție până pe 1 iunie, însă sunt discuții și cu privire la noul program de guvernare.
Lucian Bode, secretarul general al PNL, spune că programul de guvernare ar putea fi gata la începutul săptămânii viitoare și că în prezent se lucrează la noul program de guvernare. Echipele de negociere au avut o ședință vineri, 19 mai.
„Echipele tehnice lucrează la programul de guvernare. Sperăm noi, la începutul săptămânii viitoare să avem definitivat noul program de guvernare, care, de altfel, este actualul program updatat ținând cont de faptul că vorbim despre încorsetarea acestui program în limitele bugetului aprobat pentru 2023”, a declarat Lucian Bode.
Măsuri noi în programul de guvernare
Liderii PSD și PNL au vorbim în ultima perioadă despre mai multe măsuri economico-sociale. Social-democrații vor reducerea impozitării muncii și creșterea impozitării capitalului.
Despre supra-impozitarea veniturilor ”excepționale” realizate de companii se vorbește în PSD de mai mult timp. În noul program de guvernare urmează să fie incluse și ajutoare de stat pentru producătorii agricoli, dar și pentru companiile de construcții.