URMĂREȘTE-NE

SPORT

CANOTORII CSM CĂLĂRAȘI AU OBȚINUT REZULTATE IMPRESIONANTE LA CAMPIONATUL NAȚIONAL DE SENIORI

Sportivi din cadrul Clubului Sportiv Municipal Călărași au participat săptămâna aceasta la Campionatul Național de Seniori la canotaj. Competiția s-a desfășurat pe Lacul Pantelimon și a adunat la start toți campionii europeni, mondiali și olimpici ai României la canotaj.

Sportivii din Călărași, antrenați de Daniel Bănățeanu și Mădălina Buzdugan, au obținut performanțe importante:

𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝟑 – 𝐌𝐚𝐭𝐫𝐚𝐧 𝐀𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 – 𝟏𝐱 𝐅𝐓

𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝟑 – 𝐁𝐮𝐳𝐝𝐮𝐠𝐚𝐧 𝐀𝐥𝐢𝐧, 𝐍𝐢𝐜𝐚 𝐈𝐨𝐧𝐮𝐭̦, 𝐆𝐢𝐬𝐜𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮, 𝐀𝐱𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚̆𝐧𝐢𝐭̦𝐚̆ + 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐚𝐜𝐡𝐞 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧 – 𝟒+ 𝐌𝐒

𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝟑 – 𝐆𝐡𝐢𝐧𝐝𝐚̆ 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥, 𝐁𝐮𝐳𝐝𝐮𝐠𝐚𝐧 𝐀𝐥𝐢𝐧, 𝐆𝐢𝐬𝐜𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮, 𝐌𝐞𝐥𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐄𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐧, 𝐂𝐚𝐥𝐨𝐢𝐚𝐧𝐮 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐧𝐢𝐨, 𝐒𝐭𝐚𝐧 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧, 𝐍𝐢𝐜𝐚 𝐈𝐨𝐧𝐮𝐭̦, 𝐀𝐱𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚̆𝐧𝐢𝐭̦𝐚̆ + 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐚𝐜𝐡𝐞 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧 – 𝟖+ 𝐌𝐒

Este un nou început pentru sportivii noștri, un drum plin de provocări, dar și de speranțe pentru rezultate și mai mari în competițiile viitoare. Suntem alături de ei și îi sprijinim cu tot ce putem pentru a-și atinge potențialul maxim!

Tot în cadrul acestei competiții am avut bucuria de a ne reîntâlni cu fostele sportive ale CSM Calarasi – Mădălina Casu campioana europeana si multipla medaliata la campionate europene si mondiale, dar si cu Adriana Adam (CSA Steaua), campioană olimpică, care a făcut primii pași în canotaj chiar la Călărași. Am avut o discuție deschisă și, atunci când va decide să își încheie cariera de sportivă, o așteptăm cu drag în colectivul nostru de antrenori”, transmit reprezentanții Clubului Sportiv Municipal Călărași.

Continue Reading
La Top