Biblioteca Județeană Călărași a găzduit ieri un eveniment impresionant care a adunat laolaltă cititori, bibliotecari, dar și voluntarii instituției. Cum biblioteca reprezintă templul lecturii, Biblioteca Județeană Călărași a premiat la sfârșit de an campionii la citit din municipiul Călărași.
Ieri au fost recompensați patru persoane, pe categorii de vârstă, însă conducerea instituției anunță că are în plan ca anul viitor să premieze și mai mulți cititori.
„Ne dorim să avem cât mai mulți cititori, de aceea am tras linie acum, la final de an. De data aceasta au fost patru cititori din fiecare categorie de vârstă, dar anul acesta ne dorim să înzecim sau, de ce nu, să însutim acest număr. Este o ambiție și o mare provocare pentru toată lumea, să citească, pentru că știm importanța cititului”, a declarat Ionela Ichim, managera Bibliotecii Județene Călărași.
Cel mai în vârstă dintre campionii la citit a lansat o provocare tinerilor și i-a îndemnat să îl întreacă în ceea ce privește numărul cărților citite. Doar în 2023, acesta a citit peste 100 de volume.
„Mă simt excepțional, vă dați seama. Sunt obișnuit, pentru că de 60 de ani cartea este pentru mine izvor de știință, de cultură, de tot. Nu citești, nu poți să îți dai seama cu adevărat ce înseamnă lumea. Tinerii să se apuce să citească, nu au ce pierde. În definitiv, atunci când citești și îți îmbogățești cultura, nu ai ce pierde. E foarte bine. Să citească și să vină la bibliotecă. Am mai adus și eu în decursul anilor, dar nu poți să îi obligi pe oameni. Dacă nu vor, nu vor”, a declarat Nicolae Vișan, unul dintre cei patru cititori ai anului.
Efortul bibliotecarilor din comunele călărășene nu a trecut nici el neobservat. Bibliotecarii au fost premiați pentru munca depusă, dar și pentru încercările de a atrage cât mai mulți copii spre lectură.
„Profesia de bibliotecar este o profesie foarte frumoasă. Trebuie să depui mult efort pentru a ști să faci această meserie. În primul rând, pentru a cunoaște publicul, a cunoaște copii, pentru că de la copii, de la vârstă fragedă învățăm să iubim și să respectăm cartea. Depui mult efort în această muncă. Biblioteca este o oază de lumină și de frumos, iar cartea popas al spiritului spre împlinire. Așa cum spunea mare cronicar Miron Costin, nu este alta mai frumos și mai de folos în viața omului decât cititul cărților. Trebuie să atragi, să prezinți o carte unui copil și să fii aproape de sufletul copilului, pentru a-l atrage de la vârstă fragedă pentru a citi și a iubi cartea”, a declarat Viorica Oprișan, bibliotecară în cadrul Bibliotecii comunale Roseți.
Unul dintre cele mai importante componente este grupul de voluntari. La Biblioteca Județeană Călărași activează peste 30 de tineri, care își dedică timpul liber lecturii, dar și pentru a îi ajuta pe cei care împărtășesc aceeași pasiune.
„În primul rând, îmi place să comunic cu oamenii, să îi ajut și întotdeauna este loc de experiențe noi. Ajutăm oamenii la activități, ghid turistic, în caz că intră în bibliotecă, mai avem unele momente în care ajutăm și staff-ul de la bibliotecă, sunt momente în care și noi suntem implicați în eveniment prin creare și documentare. Spre exemplu, anul trecut, la Nocturna Bibliotecii, tema a fost în jurul lumii. Am avut la etajul unu stand-uri cu toate țările din lume, la alegere. Au fost informații, machete și a fost super frumos”, Gabriel Cătălin Gheorghe, voluntar în cadrul Bibliotecii Județene Călărași.
Acesta a fost ultimul eveniment organizat de Biblioteca Județeană Călărași în 2023, iar conducerea instituției anunță că și-a stabilit deja obiectivele pentru 2024. Unul dintre proiecte, care va debuta chiar în luna ianuarie, este cel de donare a peste 10.000 de volume către 10 biblioteci din mediul rural.