URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

CAMPANIE ELECTORALĂ CU BĂTAIE ÎNTRE SUSȚINĂTORII PSD ȘI PNL, LA BELCIUGATELE: „AM CREZUT CĂ MOR”

Cu doar o săptămână înainte de alegerile locale din data de 9 iunie, ceea ce se arăta a fi o campanie electorală liniștită a fost marcată de un incident extrem de neplăcut în comuna Belciugatele. Este vorba despre un conflict care a avut loc sâmbătă, 1 iunie, în satul Măriuța din comuna Belciugatele, după ce echipele de campanie ale PSD și PNL s-au intersectat. Unul dintre susținătorii PNL susține că a fost bătut de către actualul primar al comunei Belciugatele și Gabriel Gurlui, unul dintre frații acestuia.

Candidatul PSD la funcția de primar al comunei Belciugatele este Ovidiu Gurlui, fratele actualului primar, Mihai Gurlui. De cealaltă parte, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Belciugatele este Dinu Fănel. Incidentul a avut loc în jurul orei 17.00, când echipele celor doi au dat nas în nas.

Am stabilit pentru satul Măriuța, întrucât PNL-ul avea programată campanie electorală în satul Belciugatele. Am făcut această schimbare a programului și am ales Măriuța tocmai pentru a nu ne intersecta cu cei de la PNL. Numai că ei, după ce au făcut prin Belciugatele campanie, au venit peste noi în Măriuța”, a declarat Mihai Gurlui, primarul comunei Belciugatele.

Edilul adaugă faptul că unii susținători liberali au urmărit echipa social-democrată, au adresat injurii și au sărit inclusiv la bătaie. Pentru a evita un conflict mai amplu, echipa PSD a continuat deplasare pe un alt drum, însă un alt susținător liberal le-a ieșit în cale cu mașina, mai susține Mihai Gurlui.

Un susținător de-al lor a ieșit de pe o stradă laterală cu mașina, cu intenția de a ne speria, de a intra în grup. S-a oprit totul și la intersecție a lăsat gemul jos, au început tot felul de schimburi de replici, de injurii. După care s-a dat jos din mașină și a avut loc o mică altercație, îmbulzeală”, a mai adăugat primarul comunei Belciugatele.

Bărbatul care susține că a fost bătut se numește George Buia și se afla la volanul mașinii. Spune că nu a mai dorit să continue campania alături de liberali pe jos, ci a optat să meargă cu mașină. La un moment dat strada pe care urma să iasă ar fi fost blocată de echipa PSD și nu s-a mai putut pune în mișcare. George Buia spune că tensiunile dintre el și familia Gurlui ar fi mai vechi, iar pentru că fiul său s-ar fi aflat la un magazin din apropiere, ar fi încercat să îl sune pentru a îi spune că echipa social-democrată se află în zonă.

Și când am pus mâna pe telefon să îl sun, viceprimarul, care nu mai este în funcție, dar stă pe acolo, Gabriel Gurlui, m-a văzut că am pus mâna pe telefon și mi-a zis «ce faci, mă, f***-ți …,  ne filmezi?». Și i-am zis că nu îi filmez, voiam să sun pe cineva”, a spus George Buia.

George Buia susține că a lăsat gemul mașinii în jos pentru a îi explica lui Gabriel Gurlui că nu îl filmează, moment în care acesta din urmă l-ar fi scuipat. George Buia recunoaște că l-a scuipat la rândul său. În acel moment, susținătorul PNL ar fi închis geamul, iar primarul Mihai Gurlui ar fi venit la ușa șoferului, moment în care aceștia s-ar fi jignit reciproc. George Buia adaugă faptul că primarul Mihai Gurlui i-ar fi luat telefonul din mână și l-ar fi trântit de pământ.

În momentul în care am văzut că a distrus telefonul, am crezut că l-a distrus, am făcut greșeala să mă dau jos să îmi iau telefonul. În momentul în care m-am aplecat să iau telefonul, am fost lovit de primar cu piciorul, de băiatul lui, de gorilele astea ale lui și de nu mai știu câți, că erau vreo 10 pe mine. Atunci a venit nea Fănel și cu încă o fată, vecină aici, și pur și simplu au început să urle și să țipe și să tragă de ei că mă omorau. Deci am fost lovit de primar, de viceprimar, de gorilele lui, de băiatul primarului și nu mai știu câte persoane erau acolo. Am crezut că mor, că nu mai ies de acolo dacă nu veneau oamenii ăștia să intervină”, a mai precizat George Buia.

George Buia a fost mai apoi transportat la spital cu o ambulanță. De cealaltă parte, primarul Mihai Gurlui neagă aceste acuzații.

Nu a fost sub nicio formă bătut de fratele meu sau de către mine. Sunt înregistrări, căutăm să le adunăm de la toată lumea pentru a nu mai continua această înscenare grosolană. S-a dat jos din mașină și a avut loc o mică altercație, îmbulzeală. A căzut jos și în felul acesta s-a lovit la nas, i-a curs puțin sânge din nas, iar de acolo a dramatizat totul și a înscenat cum că ar fi fost agresat”, a răspuns primarul Mihai Gurlui.

Totodată, candidatul PSD la funcția de primar al comunei Belciugatele, Ovidiu Gurlui, a avut și el o reacție pe o rețea de socializare și a precizat că îndeamnă „la calm și toleranță pe toți susținătorii candidaților aflați în competiția electorală” și îi roagă pe aceștia „să se abțină de la orice act de violență”. De asemenea, într-un punct de vedere scris transmis redacției Canal Sud, Ovidiu Gurlui a mai adăugat faptul că George Buia nu este la primul incident violent și a mai încercat să în trecut să îl bată pe Gabriel Gurlui, viceprimar pe atunci, cu un scaun, chiar în primărie. De cealaltă parte, George Buia susține că doar a încercat să se apere.

Încercam să mă apăr. Dar nu am dat. Înainte să ridic scaunul, ei tăbărâseră pe mine, Gabriel Gurlui, viceprimarul, pusese mâna pe un telefon sau ceva de genul să îmi dea în cap și când am văzut că sunt încolțit, vă dați seama că orice om fiind singur și știi că ești înconjurat de atâția inși, am încercat, dar nu am dat niciodată în nimeni, nu am avut vreodată un dosar penal că am bătut pe cineva, că am făcut rău la cineva”, a precizat George Buia.

Între timp, poliția încearcă să facă lumină în privința incidentului de sâmbătă.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lehliu-Gară desfășoară cercetări, în vederea stabilirii situației de fapt. În urma probatoriului administrat, față de cei în cauză a fost dispusă extinderea urmăririi penale și cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt”, a declarat Cristina Șerban, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.

Totodată, Ovidiu Gurlui, candidatul PSD la funcția de primar al comunei Belciugatele ne-a transmis că „supărarea” lui George Buia ar fi provocată de faptul că Primăria Belciugatele a refuzat să mai încheie contracte cu firma pe care o deține. George Buia a răspuns prin faptul că a renunțat singur la acele contracte, asta pentru că mai mulți angajați din primărie i-ar fi cerut mită. Acesta a ținut să menționeze faptul că actualul primar nu se află printre aceste persoane.

 

 

 

 

Continue Reading
La Top