Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, în colaborare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, organizează o campanie de informare și conștientizare dedicată tinerilor cu vârsta de 17 ani și peste, beneficiari ai sistemului de protecție. Scopul acestei campanii este de a oferi acestui grup de vârstă informații esențiale despre drepturile și obligațiile lor în conformitate cu legislația în vigoare.
Evenimentul are loc, astăzi, pe data de 21 septembrie 2023, începând cu ora 14:00, la Sala de spectacole „Barbu Știrbei” – Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. Principalele teme abordate în cadrul campaniei includ drepturile și măsurile de sprijin de care tinerii se pot bucura din partea statului atunci când decid să înceapă o viață independentă, odată cu împlinirea vârstei majoratului.
De asemenea, tinerilor li se vor furniza informații esențiale cu privire la integrarea pe piața muncii, facilitățile disponibile pentru formarea profesională a tinerilor adulți și prevenirea unor comportamente dăunătoare în rândul tinerilor, cum ar fi consumul de droguri, absenteismul școlar și actele de violență. Scopul este ca tinerii să înțeleagă consecințele negative ale acestor comportamente și să conștientizeze necesitatea evitării lor sau corectării lor.
Această campanie vine ca un efort susținut pentru a ajuta tinerii să facă tranziția spre viața de adulți cu mai multă încredere și conștientizare a drepturilor și responsabilităților lor.