URMĂREȘTE-NE

ADMINISTRAȚIE

CĂLĂRAȘI/REABILITAREA PALATULUI ADMINISTRATIV CONTINUĂ

Reabilitarea Palatului Administrativ al județului Călărași continuă. Din cauza condițiilor meteorologie nefavorabile, constructorul lucrează, la acest moment, la interiorul acoperișului clădirii monument istoric. Potrivit directorului Direcției Tehnice a Consiliului Județean Călărași, George Vlase, înainte de a veni ninsoarea, s-au efectuat lucrări la exteriorul acoperișului fostei prefecturi, astfel montându-se astereala, folia și, parțial, tabla.

Lucrările nu sunt suspendate la Palatul Administrativ. Se lucrează la interiorul acoperișului. Pe vremea aceasta nu au cum să lucreze la exteriorul acoperișului și execută anumite lucrări la interiorul acestuia, până le va permite timpul să continue cu acoperișul. La acoperiș s-au montat astereala, folia și, parțial, tabla.Se lucrează, în acest moment, la desfacerea pereților în vederea pregătirii suprafețelor pentru reabilitare, finisaje și tencuieli. După ce trece vremea nefavorabilă, lucrătorii se vor întoarce la acoperiș, pentru a continua cumontarea tablei”, a declarat, pentru Canal SUD, George Vlase.

Sursa citată ne-a precizat că termenul de finalizare a renovării Palatului Administrativ Călărași este 15 aprilie 2024, însă se estimează că reabilitarea va fi efectuată înainte de termenul stabilit în contract, mai precis la finele anului următor.

15 aprilie 2024 este termenul de finalizare a lucrărilor, dar noi sperăm, așa cum am mai precizat, ca la finele anului 2023, cel mult începutul anului 2024,să fie încheiate lucrările. Estimăm că se va finaliza mai repede decât termenul stabilit în contract”, a mai afirmat Vlase.

Amintim că renovarea Palatului Administrativ a fost demarată de către Consiliul Județean Călărași, după zeci de ani în care obiectivul a fost lăsat în paragină. În urma reabilitării, corpul central al clădirii va găzdui Muzeul Artei şi Tehnicii, care va păstra arhitectura specifică perioadei secolului al XIX-lea, aceasta fiind înfrumusețată și de tehnologia modernă a secolului XXI. Acest muzeu va fi un centru artistic, având un concept inovativ de învăţare a muzicii din întreaga lume.

Continue Reading
La Top