În luna octombrie a anului curent, 21.323 de persoane din județul Călărași s-au vaccinat anti-Covid cu prima doză, potrivit medicului primar epidemiolog din cadrul Direcției de Sănătate Publică Călărași, Camelia Truică.
Dintre acestea, 12.083 au ales vaccinarea cu serul Pfizer, 246 s-au imunizat cu Moderna, 29 cu AstraZeneca. De asemenea, doza unică Janssen (Johnson & Johnson) a fost administrată unui număr de 8.965 de persoane.
Potrivit sursei citate, rata de vaccinare împotriva coronavirusului crescuse în urmă cu trei săptămâni și s-a menținut așa până la sfârșitul săptămânii trecute. La acest moment, rata de imunizare este ușor în declin, însă “vaccinarea merge mult mai bine decât înainte de instituirea măsurilor care prevăd utilizarea certificatului verde pentru accesul la diverse servicii”.
Dr. Camelia Truică ne-a precizat că echipe mobile de vaccinare se deplasează, permanent, în mediul rural din județul Călărași, în vederea imunizării anti-Covid. Săptămâna trecută, acestea au fost prezente în localitățile Făurei, Jegălia, Dorobanțu, Ciocănești, iar săptămâna aceasta vor fi prezente în Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Roseți, Unirea și Spanțov.