URMĂREȘTE-NE

EVENIMENTE

CADOURI DE LA MOȘ CRĂCIUN, PENTRU COPIII ANGAJAȚILOR SPITALULUI JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI

Copiii personalului sanitar din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) “Dr. Pompei Samarian” Călărași l-au întâlnit, în data de 22 decembrie 2021, pe Moș Crăciun. Acesta a oferit daruri micuților, într-un cadru festiv. Evenimentul a fost găzduit de sala “Perspective” a Bibliotecii Județene “Alexandru Odobescu” și a fost organizat, în premieră, de instituția spitalicească și Consiliul Județean (CJ).

“Eroii sunt cei ce salvează vieți, iar unii dintre copiii orașului nostru trăiesc în casă cu ei. Sunt părinții lor! Medici, asistenți medicali, infirmieri, serviciul auxiliar al Spitalului Județean de Urgență Călărași, toți sunt eroii de lângă noi. Astăzi, le-a fost recompensată munca cu sosirea Moșului. O premieră pentru unitatea spitalicească de a oferi daruri micuților personalului sanitar. Sărbătorile magice sunt la Consiliul Județean Călărași”, transmit reprezentanții CJ Călărași, pe o rețea socială.

Prezenți la evenimentul festiv au fost: directorul SJU Călărași, Bogdan Mihai, directoarea de îngrijiri a spitalului, Florentina Stamate, directoarea medicală a unității sanitare, Georgiana Enache, conducerea CJ, respectiv președintele Vasile Iliuță și cei doi vicepreședinți, Ion Samoilă și Mihăiță Beștea, administratorul public al Municipiului Călărași, Eduard Grama.

Continue Reading
La Top