URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

BUGETUL LOCAL PENTRU CĂLĂRAȘI, ÎN 2022. PROMISIUNILE PRIMARULUI MARIUS DULCE

Primăria Municipiului Călărași va avea, anul acesta, un buget în valoare de 163.660.000 de lei, din care 153.701.000 de lei pentru secțiunea de funcționare și 9.959.000 de lei pentru secțiunea de dezvoltare. Primarul Marius Dulce a declarat, într-o conferință de presă, desfășurată în data de 8 februarie a.c., că mâine, în sedința de Consiliu Local, se va vota bugetul aflat, la acest moment, în dezbatere publică.

Avem bugetul în dezbatere. Mâine vom aproba bugetul. (…) Bugetul este unul structurat astfel încât să acoperim toate cerințele cetățenilor din Călărași. Bugetul se va regla prin rectificări, de-a lungul anului. Anul acesta, prioritare vor fi infrastructura rutieră, parcările din municipiu și ne interesează să facem locuri de joacă pentru copii, să modernizăm terenurile de sport pe care le avem. Am prins toate acestea în buget. Ne menținem ritmul. Avem în plan să lucrăm cu cei de la Pavaje Spații Verzi, pentru derularea lucrărilor proiectelor, deoarece cheltuielile sunt mai mici”, a declarat Dulce.

Marius Dulce: „Pentru mine, prioritatea zero sunt proiectele europene”

Cât despre proiectele europene, acestea se află în linie dreaptă, potrivit interlocutorului. Marius Dulce spune că prioritatea zero este reprezentată de proiectele cu fonduri europene, care trebuie să fie finalizate la termen, adică în luna decembrie a anului 2023.

„Proiectele europene, știți foarte bine că au fost îngreunate și plecarea lor a fost mai greoaie. Acum suntem în linie dreaptă, majoritatea acestora sunt în zona de proiectare. Referitor la strada București, a fost adjudecat proiectul. Sperăm să fim, într-o lună de zile, în linie dreaptă cu Bucureștiul. Se va prelungi până la sfârșitul lunii decembrie. Vreau să terminăm proiectele până în decembrie 2023. Asigurăm și linie de finanțare, am contractat un împrumut de 40 de milioane de lei, pentru că în aceste proiecte vechea gardă (n.r. fosta conducere a Primariei Călărași) a avut și greșeli, nu a prins foarte multe lucrări complementare și nu a ținut cont de anumite condiții tehnice pe care trebuie să le îndeplinim. (…) Pe strada București nu s-a luat în calcul în proiect introducerea rețelei electrice în subteran. Discuțiile astea ar fi trebuit să se facă de mai bine de 2-3 ani. După aceea, trebuie să facem și rețeaua de iluminat stradal. Promenada este atribuită, pietonalul este atribuit, vor începe lucrările cel târziu în martie. Regenerarea zonei de Vest și Navrom sunt atribuite deja, de luna viitoare începe în linie dreaptă, se termină și pista de biciclete. Mai sunt câteva proiecte care nu au venit la licitație (…). Proiectele nu sunt în pericol. Timpul este cel mai mare dușman al nostru, pentru că trebuie să le terminăm pe toate (n.r. proiectele) până în decembrie 2023. Pentru mine, prioritate zero sunt proiectele europene. Am trasat deja sarcinile colegilor din primărie, o să fim în stradă 24 din 24, în permanență. Vom găsi soluții, astfel încât să nu stăm pe loc. (…) Dinamica prețurilor ne-a dat peste cap. La iluminatul public a venit o creștere undeva la 150% față de anul trecut. Nu este ușor, dar găsim soluții”, a conchis primarul Călărașiului. (Georgiana ȘERBAN)

Continue Reading
La Top