URMĂREȘTE-NE

EVENIMENTE

“BOO AT THE ZOO” REVINE CU O NOUĂ EDIȚIE SPECTACULOASĂ LA ZOO CĂLĂRAȘI!

Grădina Zoologică din Călărași se pregătește pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale toamnei, ediția a doua a faimosului “Boo at the Zoo”, ce promite o experiență memorabilă pentru copii și adulți deopotrivă.

Evenimentul va avea loc pe 31 octombrie, între orele 17:00 și 21:00, și îmbină distracția și misterul Halloween-ului cu activități educative și interactive.

Intrarea este gratuită, însă există câteva reguli pentru participanți:

Toată lumea trebuie să fie costumata tematic.

Copiii trebuie să fie însoțiți de părinți.

Fiecare participant trebuie să aducă o lanternă, necesară pentru traseul de Treasure Hunt prin aleile grădinii zoologice.

Cei care doresc pot aduce donații pentru animalele de la zoo, sub formă de fructe, legume sau pâine, care vor fi colectate la un stand special amenajat la intrare.

Organizatorii au pregătit o serie de activități inedite și surprize pentru toate vârstele, într-o atmosferă de poveste:

Participanții vor putea explora un traseu misterios prin grădina zoologică, urmând indiciile lăsate de Fantomița Dulce într-un Treasure Hunt incitant.

Vor fi organizate ateliere tematice, unde copiii vor putea să învețe și să creeze în spiritul sărbătorii de Halloween.

Punctul culminant al serii va fi proiecția în aer liber a filmului animat clasic “Regele Leu”, care va începe la ora 19:00 și va aduce bucurie atât celor mici, cât și adulților.

Evenimentul de anul trecut a atras sute de vizitatori, iar așteptările pentru ediția din acest an sunt și mai mari.

 

Continue Reading
La Top