URMĂREȘTE-NE
sursa Radio Voces Campi - Bogdan Andrei Marinescu - SIDEPOL Călărași

ACTUALITATE

BOICOTAREA ALEGERILOR DIN 2024, LUATĂ ÎN CALCUL DE POLIȚIȘTII NEMULȚUMIȚI DE SALARII

Protestele Sindicatului Democratic al Polițiștilor (SIDEPOL) continuă după o lună de la începere. Cauzele au rămas aceleași: angajații cu vechime sunt plătiți conform grilei de salarizare din 2009 și discrepanța salarială din punctul de vedere al experienței. Cu toate că premierul Marcel Ciolacu a anunțat în decembrie 2023 că salariile bugetarilor vor crește cu 5% de la începutul acestui an, polițiștii din țară spun că este o bătaie de joc și se așteptau la o mărire cel puțin egală cu rata inflației, scrie Euronews.  

Bogdan Marinescu, vicepreședintele SIDEPOL Călărași precizează că angajații din cadrul Poliției Române, Poliției de Frontieră sau oricărei arme din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au același salariu din 2009, iar raportat la nivelul de trai din 2024, sumele nu sunt de ajuns. 

Un polițist trebuie să asigure hrana familiei cu aceeași bani din 2009, la nivel de 2024. E tragic, având în vedere că celelalte familii ocupaționale, deși nu vreau să mă interpreteze greșit ascultătorii, au ieșit în stradă și și-au câștigat drepturile. S-au mărit salariile. Eu vreau să se mărească la toată lumea”, a spus vicepreședintele SIDEPOL într-un interviu pentru Radio Voces Campi. 

Majorarea salariilor din sectorul public este inclusă în Ordonanța Trenuleț, care include proiectul de buget pe anul 2024. De cei mai mulți bani va beneficia Ministerul Educației, cu o mărire de 60%  față de anul 2023. Însă profesorii vor primi o majorare a salariilor de 20% promisă etapizat, și nu de la 1 ianuarie, cum sperau sindicatele. 

O altă problemă evidențiată de Bogdan Marinescu este mărirea retroactivă pe o perioadă de 5 ani a salariilor magistraților cu 25%. „Deci acolo există bani, iar la noi nu”, a mai spus acesta. 

Referitor la discrepanța salarială în funcție de experiența în muncă, Bogdan Marinescu spune că polițiștii cu vechime nu au fost prinși în Legea 153/2017 privind salarizarea unică. Asta înseamnă că un polițist cu o vechime de 15 sau 20 de ani poate avea aproximativ același salariu în comparație cu un polițist debutant. 

În condițiile actuale, experiența profesională a unui polițist cu, de exemplu, 15-20 de ani de vechime, nu se compară cu experiența a unui nou venit în poliție. Dar cel nou venit are același salariu, cu o mică diferență, cât unul cu 20 de ani de experiență”, a mai precizat vicepreședintele SIDEPOL Călărași. 

În acest context, Bogdan Marinescu spune că polițiștii vor boicota alegerile din 2024 dacă salariile nu le vor fi mărite: „Dacă salariile nu vor lua măsuri, pentru că suntem lăsați de izbeliște, cu toate că noi suntem prima linie, vom încerca să nu ne prezentăm la alegeri. Să organizeze cu cine vor ei”, a declarat acesta. 

La nivel local, în urma protestelor organizate de polițiști în zona Prefecturii, a avut loc loc un dialog între SIDEPOL Călărași și prefectul județului, care a declarat că solicitările polițiștilor sunt îndreptățite. 

Solicitările reprezentanților SIDEPOL fac referire la aplicarea legii salarizării, plata normei de hrană la varianta actualizată (în prezent norma de hrană este plafonată la valoarea stabilită în cursul anului 2021), decontarea cheltuielilor cu chiria polițiștilor la valoarea pieței, norma de echipare actualizată și acordarea sporului pentru solicitare neuropsihică de 25%. Am ascultat doleanțele reprezentanților și pot să spun că, într-adevăr, solicitările polițiștilor sunt îndreptățite”, a spus prefectul județului Călărași. 

Cu toate acestea, prefectul spune că le poate fi doar un partener de dialog deschis și să transmită cererile polițiștilor către ministerul de resort. 

Continue Reading
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

La Top