În cadrul conferinței de presă de la sediul Partidului Social Democrat din data de 7 septembrie a.c., Bogdan Mihai, administratorul public al județului Călărași, a anunțat debutul unei caravane a sănătății menite să reducă numărul pacienților ajunși la Unitatea de Primiri Urgențe cu stadii avansate ale diferitor boli.
Anterior, mai multe proiecte asemănătoare s-au desfășurat pe raza județului Călărași, însă niciunul dintre acestea nu a fost de lungă durată. Toate au fost proiecte implementate în colaborare cu diverse spitale din țară, acestea traversând județul nostru pentru câteva zile.
De această dată, la Călărași, se dorește un proiect de lungă durată, un proiect în care vor fi angrenați medicii doritori, dar și personal sanitar voluntar. Timp de un an, caravana sănătății va trece prin fiecare localitate din județ și va evalua starea de sănătate a cetățenilor. De asemenea, vor fi realizate și sesiuni de informare cu privire la modul în care sănătatea trebuie păstrată.
Pe parcursul conferinței de presă, autoritățile județene au declarat că săptămâna viitoare va începe procedura de achiziție a containerului, acesta urmând a fi modificat special pentru desfășurarea actului medical.
“Mereu am încercat să scoatem spitalul din clădire și să îl ducem către oameni. Tocmai de aceea am proiectat o caravană a sănătății care va merge în toate localitățile din județul Călărași. Majoritatea oamenilor din mediul rural nu au o situație financiară care să le permită să efectueze o serie de analize sau consultații medicale. De cele mai multe ori, oamenii ajung la spital în ultimul moment, atunci când deja este mult prea târziu”, a declarat Bogdan Mihai, administratorul public al județului Călărași.
Procedura de modificare a containerului va dura aproximativ o lună și jumătate, iar, în luna noiembrie, caravana sănătății va ajunge la cetățenii din comune.