URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

BOGDAN MIHAI: „CEEA CE S-A ÎNTÂMPLAT PÂNĂ ACUM LA ECOAQUA A AFECTAT FOARTE MULT IMAGINEA PARTIDULUI”

Bogdan Mihai, administratorul public al județului Călărași și vicepreședinte al PSD Călărași, a vorbit, joi, în cadrul unei conferințe de presă, despre subiectul incompatibilității lui Eduard Grama, directorul Ecoaqua. Bogdan Mihai a numit întreaga discuție pe marginea acestui subiect o telenovelă.

În ultimul timp, am văzut, în spațiul public, apariția unei telenovele legată de incompatibilitatea sau nu, conform unor altora, a directorului de la Ecoaqua”, a declarat Bogdan Mihai, administratorul public al județului Călărași.

Totodată, Bogdan Mihai, coleg de partid cu Eduard Grama, a precizat că a solicitat Agenției Naționale de Integritate un răspuns clar asupra incompatibilității directorului Ecoaqua. Administratorul public al județului Călărași a declarat că răspunsul ANI este unul foarte clar, acela că Eduard Grama este incompatibil.

Ultima frază a răspunsului spune așa: persoana eliberată sau destituită din funcție conform prevederilor articolului 1 din lege sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi. Ori prezenta lege, la alineatul 1, subpunctul 34, spune așa: administrator…persoane cu funcții de conducere la o societate pe acțiuni la care statul sau UAT-urile sunt acționari majoritari sau semnificativi. Acum, luați și dumneavoastră și studiați statutul și veți avea răspunsul. Vi-l spun și eu. Fără tăgăduială, domnul Eduard Grama este incompatibil”, a precizat Bogdan Mihai.

Pe de altă parte, Bogdan Mihai a susținut că imaginea partidului a fost afectată serios de activitatea operatorului Ecoaqua.

Nu cred că se poate discuta că aplicarea legii are vreo legătură cu vreun for de partid. Realitatea este una simplă: din punct de vedere al afectării imaginii partidului, ceea ce s-a întâmplat până acum la Ecoaqua, vă spun foarte clar, a afectat foarte mult imaginea partidului”, a mai spus Bogdan Mihai, administratorul public al județului Călărași.

Directorul Ecoaqua, Eduard Grama, nu a dorit să comenteze afirmațiile lui Bogdan Mihai. Între timp, răspunsul Agenției Naționale de Integritate a fost trimis către Consiliul de Administrație al ADI Ecoaqua, care urmează ca în a doua jumătate a lunii iunie să ia o decizie în ceea ce îl privește pe Eduard Grama.

Procedura nu este așa cum vă imaginați dumneavoastră, una simplă: de mâine mergi și îl dai jos. Fiind o societate pe acțiuni, există anumiți pași. Noi am făcut primii pași: am înștiințat Consiliul de Administrație, care s-a întrunit și a spus că mai are timp de gândire. Între timp, am obținut această adresă de la ANI, pe care am pus-o la dispoziție și Consiliul de Administrație este convocat pe data de 19 iunie pentru a lua decizia”, a menționat Bogdan Mihai.

Eduard Grama este directorul Ecoaqua din luna martie a anului 2022.

Continue Reading
La Top