Boala care îi face pe oameni să se rătăcească și în locurile cunoscute
Când bateria telefonului se descarcă în timpul unei călătorii, majoritatea oamenilor reușesc să se orienteze în jur folosindu-se de reperele situate în proximitate. Însă, pentru persoanele afectate de dezorientarea topografică de dezvoltare, numită și atopie în cercetări recent explorate, această abilitate devine aproape imposibilă. Unele studii indică că această condiție poate afecta până la aproximativ o treime din populație, însă multe dintre cazuri rămân nediagnosticate, fiind adesea atribuite unei iluzii de “slabă orientare” sau rudimentar talențială.
În încercarea de a înțelege mai bine o formă particulară a acestei tulburări, o echipă de cercetători a propus termenul de atopie. În mod normal, creierul uman construiește o reprezentare mentală a mediului înconjurător, denumită hartă cognitivă, care permite recognoscerea clădirilor și a altor repere, evaluarea legărilor dintre ele și identificarea de rute alternative atunci când itinerariul obișnuit este blocat. Persoanele care suferă de atopie nu dezvoltă însă o astfel de hartă, deși pot recunoaște locuri familiare. Un participant la studiu a descris experiența ca fiind: “Sunt mereu într-un singur loc în mintea mea și nu pot să-mi imaginez cum arată mediul din jur.”
O simplă schimbare de traseu poate declanșa o dezorientare severă. O stradă închisă, o intersecție ratată sau o clădire văzută dintr-o altă direcție pot face ca persoana să nu mai știe unde se află sau cum să ajungă la destinație. Specialiștii subliniază că problema este mai degrabă una de relaționare spațială decât de memorie echivalentă. Într-adevăr, multe persoane cu atopie își amintesc cu acuitate reperele vizuale, însă întâmpină dificultăți în înțelegerea modului în care acestea se conectează între ele într-o imagine coerentă a spațiului.
Dependenta de aplicațiile de navigație poate agrava situația pe termen lung, iar unii oameni aleg să nu părăsească cartierul fără compania unui membru al familiei, temându-se să nu se piardă în locuri aparent simple. Acest tip de comportament poate fi interpretat eronat ca demonstrând lipsă de atenție, anxietate sau dificultăți intelectuale, însă nu există o legătură între aceste trăsături și predispoziția ontologică spre dezorientare.
În ciuda provocărilor, veștile sunt încurajatoare: dezorientarea topografică de dezvoltare nu este o boală degenerativă, iar capacitatea de orientare poate fi îmbunătățită prin exercițiu consecvent și antrenament specific al creierului. Cercetările anterioare sugerau că utilizarea regulată a exercițiilor de orientare spațială poate contribui la refacerea unei părți din funcțiile afectate, iar interesul crescând pentru această tulburare stimulează dezvoltarea unor metode de sprijin, adaptări ale mediului zilnic și intervenții educaționale orientate pe cât mai bună calibrere a relațiilor dintre repere și trasee. Astfel, persoanele cu atopie pot, în timp, să își îmbunătățească capacitatea de orientare și să își restabilească independența în deplasări, prin exerciții repetate, practici de navigare asistată și utilizarea unor strategii alternative de orientare.
