BLOC ANL, PENTRU SPECIALIȘTII DIN SĂNĂTATE, LA CĂLĂRAȘI
Specialiștii din domeniul sănătății, care își doresc un loc de muncă la Spitalul Județean de Urgență “Dr. Pompei Samarian” Călărași, vor putea beneficia de o locuință de tip ANL, începând cu anul următor. Ansamblul de locuințe, ridicat de Agenția Națională pentru Locuințe, situat pe Bulevardul Nicolae Titulescu, se apropie, cu pași repezi, de finalizare. Președintele și vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Vasile Iliuță și Mihăiță Beștea, directorul Direcției Tehnice a instituției, George Vlase și managerul Spitalului Județean Călărași, Bogdan Mihai, au efectuat, în data de 9 decembrie a.c., o vizită de lucru pe șantierul blocului ANL.
Edificiul va cuprinde 30 de unități locative moderne și un lift, astfel că vor exista apartamente cu 2 și 3 camere, dar și garsoniere. Consiliul Județean Călărași se ocupă de racordarea blocului la utilități, amenajarea exterioară și crearea locurilor de parcare.
Valoarea investiției este de 8,2 milioane de lei, potrivit conducerii Direcției Tehnice a CJ. Contribuția CJ este de 780.000 de lei.
Fostul director al Direcției de Dezvoltare din cadrul CJ, actual administrator public al Municipiului Călărași, Eduard Grama, este cel care a obținut finanțarea pentru construirea blocului ANL.
Constructorul se ocupă, la acest moment, de finisajele locuințelor. Acesta preconizează că la sfârșitul lui februarie, începutul lunii martie 2022, se vor finaliza lucrările.
“Continuăm promisiunile făcute în mandatul 2016-2022. În urmă cu 4 ani, aici era o mare groapă, care a fost uitată, din ’90, de toate administrațiile care s-au perindat la conducerea CJ”, a precizat Iliuță.
“Este o bucurie să vizităm șantierul, așa cum v-am obișnuit. În luna august a.c., am făcut o vizită aici. Am ținut să vă arătăm progresele pe care le facem. Monitorizăm stadiul proiectelor pe care le realizăm, respectarea termenelor“, a spus vicepreședintele Consiliului Județean, Mihăiță Beștea.
Directorul instituției spitalicești, Bogdan Mihai, a afirmat următoarele: “Ceea ce vedeți aici, este o parte a proiectelor demarate de președintele Vasile Iliuță, pe zona de sănătate. Vedem un ansamblu de elemente, care, puse cap la cap, au o rezultantă directă: avem medici aduși, echipamente, iar astfel, actul medical crește pe zi ce trece. Toată lumea se implică, este o muncă de echipă. Am adus medici din zona Timișoarei, dar și din zona Moldovei. Înainte, doctorii fugeau de Călărași, însă acum sunt atrași de ceea ce le oferim”.