URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

BILANȚUL ULTIMELOR 24 DE ORE: 9 ACȚIUNI, 39 DE INTERVENȚII LA EVENIMENTE ȘI 174 DE SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 39 de solicitări ale cetățenilor, au constatat 174 de fapte contravenționale și au reținut 10 permise de conducere.

În ziua de 6 mai a.c., polițiștii au acționat la nivelul județului Călărași pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Au fost organizate 9 acțiuni, au fost constatate 11 infracțiuni și s-a intervenit la 39 de evenimente sesizate prin S.N.U.A.U. 112.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 174 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 62.000 de lei.

Ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 10 permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.

Atunci când sunteți martori la fapte antisociale sau ați fost victime ale unei infracțiuni, nu ezitați să vă adresați celui mai apropiat echipaj de poliție sau să apelați numărul unic de urgență 112!

Exemple:

La data de 06 mai a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, împreună cu un inginer silvic din cadrul Gărzii Forestiere București, au efectuat activități de verificare și control la un agent economic din comuna Sărulești, județul Călărași.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că agentul economic a expediat 43,60 mc lemn de foc, din speciile velniș, frasin și dud, cu avize de însoțire expirate. În conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 lit. „c” din Legea 171/2010R, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 de lei, fiind dispusă măsura complementară de confiscare valorică a cantității de 43,60 mc lemn de foc, în valoare de 12.745 de lei.

 

La data de 06 mai a.c., ora 06:52, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tămădău Mare, cu ocazia cercetării unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, în comuna Ileana, județul Călărași, au stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani a condus autoturismul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar față de bărbat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

 

 

Continue Reading
La Top