În perioada 25-27 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost mobilizați intens pentru asigurarea ordinii și siguranței publice. Peste 400 de polițiști au acționat pe raza întregului județ, desfășurând activități de prevenire a faptelor antisociale și de menținere a unui climat de siguranță în comunitate.
În decursul acestui weekend, oamenii legii au intervenit la 153 de evenimente sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 și au organizat 31 de acțiuni punctuale. În urma acestor activități, polițiștii au constatat 50 de infracțiuni, opt persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, într-un dosar penal instrumentat, a fost dispusă o măsură preventivă.
Pentru abaterile de la normele legale, polițiștii au aplicat 494 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind suma de 190.000 de lei.
Activitățile polițiștilor rutieri au avut ca obiectiv prevenirea accidentelor de circulație. În cadrul acestor acțiuni, au fost constatate 11 infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 38 de permise de conducere și au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare, măsuri menite să reducă riscurile în trafic și să descurajeze comportamentele periculoase.
Poliția Județeană Călărași reafirmă angajamentul de a acționa ferm pentru protejarea cetățenilor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.