URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

BARBATUL CARE A ÎNCERCAT SĂ-ŞI PUNĂ CAPĂT ZILELOR A FOST SALVAT

Un incident șocant a mobilizat ieri, 25 iunie, toate forțele de ordine din municipiul Călărași, după ce un apel disperat la 112 a anunțat că un bărbat a intrat în apele lacului Jirlău cu intenția de a-și pune capăt zilelor. Conform informațiilor, bărbatul a fost văzut înaintând în apele lacului în jurul orei 18:00, ceea ce a declanșat o intervenție de urgență. Zona a fost împânzită imediat de polițiști, pompieri și jandarmi. Negociatorii din cadrul IPJ Călărași au discutat cu acesta mai bine de 30 de minute pentru a-l convinge să renunțe la gestul său.

Martorii aflați în apropiere au relatat că bărbatul părea vizibil agitat și copleșit de situație. Potrivit primelor date, motivul pentru care bărbatul a recurs la acest act disperat este o supărare în familie, cauzată de imposibilitatea de a-și vedea copilul. Problemele familiale și tensiunile emoționale l-au împins să ia această decizie extremă.

UPDATE: În urma negocierilor intense, bărbatul a fost convins să renunțe la gestul său. Negociatorii Poliției au reușit să stabilească un dialog cu acesta și, în cele din urmă, bărbatul a fost adus în siguranță la mal. El a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru evaluare și suport psihologic.

Continue Reading
La Top