Un bărbat în vârstă de 36 de ani care se afla la volanul unui autoturism a fost oprit în trafic de polițiștii din Dragalina, pe data de 2 noiembrie. Oamenii legii l-au testat pe bărbat cu aparatul drug-test și au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași.
Pentru că acest test nu reprezintă probă în dosarul penal, bărbatul a fost condus la spital pentru a-u fi recoltate probe biologice, urmând a se stabili astfel cu exactitate dacă a consumat sau nu substanțe interzie. Ajuns însă la spital, bărbatul de 36 de ani a refuzat recoltarea de mostre biologice.
Bărbatul se afla în mașină altături de o altă persoană. După ce polițiștii au controlat autovehicului, au găsit sub scaunul pasagerului două pungi cu materie vegetală, care se pare că ar aparține pasagerului. O astfel de pungă a fost găsită și în căptușeala unei geci și s-a stabilit că este a șoferului.
„Având în vedere starea de agitație manifestată atât de conducătorul auto, cât și de pasagerul autoturismului pe întreg parcursul controlului, polițiștii au verificat interiorul autovehiculului, iar sub scaunul pasagerului din dreapta față au fost descoperite două pungi conținând o materie vegetală maro, cu miros puternic înțepător, cu greutatea de 3-4 grame, despre care s-a stabilit că ar aparține pasagerului.
Totodată, în buzunarul interior al căptușelii unei geci, a fost identificată o a treia pungă cu materie vegetală, maro, cu greutatea de aproximativ 1,5 grame, despre care s-a stabilit că îi aparține șoferului”, se mai precizează în comunicat.
Substanța vegetală a fost predată Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, pentru cercetări amănunțite. Șoferul s-a ales cu dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre. El a fost ulterior reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași.