Cei din Guvern pregătesc noi ajutoare financiare pentru românii cu dizabilități cu anumite condiții.
Potrivit Legii 7/2023, persoanele cu dizabilități vor putea primi mai multe noi beneficii pentru aceste persoane, printre care și cel pentru locuire sau cel de tranziție.
În ceea ce privește beneficiul pentru locuire, persoanele cu dizabilități vor putea folosi banii primiți de la stat, sub formă de indemnizație lunară, pentru administrarea unei locuințe (plata chiriei pentru locuințele închiriate din mediul privat sau din fondul de locuințe sociale, plata asigurării împotriva dezastrelor naturale, a serviciilor de utilități publice și a reparațiilor curente).
Beneficiul de tranziție reprezintă o sumă acordată persoanei adulte cu dizabilități, pentru prevenirea instituționalizării acesteia sau pentru pregătirea transferului dintr-un centru rezidențial în comunitate (costuri cu reparațiile, lucrări de adaptare a locuinței, achiziție a consumabilelor de uz casnic, mutare a bunurilor personale și transport).
Termenul stabilit de Legea 7/2023 pentru apariția acestor detalii este data de 8 iulie 2023.
Beneficiul pentru locuire va ajunge până la 4.000 de lei/lună, însă doar pentru cei care sunt încadrați într-un grad de handicap grav, accentuat sau mediu, sunt persoane dezinstituționalizate, dețin un raport de evaluare a nevoilor individuale de viață, care cuprinde recomandarea de locuire independentă și nu realizează venituri sau au venituri foarte mici (până la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată).
Beneficiul de tranziție va avea valoarea totală de 10.000 de lei, bani ce vor putea ajunge la persoane adulte cu dizabilități ce dețin un certificat de încadrare în grad de handicap grav, accentuat, mediu sau ușor, se află în proces de dezinstituționalizare și participă la activități pentru pregătirea transferului în comunitate sau sunt în risc de instituționalizare, dețin un raport de evaluare a nevoilor individuale de viață, în care se recomandă locuirea independentă și nu au venituri sau au venituri foarte mici (tot până la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată).
Pentru a se putea aplica, proiectul de hotărâre trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.