Banca centrală a reușit să stabilizeze procesul inflaționist
La încheierea celui de-al doilea trimestru al anului 2026, rata anuală a inflației calculate prin indicele prețurilor de consum a atins nivelul de 10,42%. Principalul factor care a alimentat accelerarea dinamicii prețurilor a provenit din sectorul energetic, în timp ce deprecierea monedei naționale și creșterea tarifelor reglementate au amplificat presiunile inflaționiste. În contrast, indicatorul CORE2 ajustat a înregistrat o creștere modestă, de la 8,2% în martie la 8,3% în iunie, iar diferența dintre evoluțiile celor două măsurători evidențiază faptul că șocurile externe au fost semnificative, dar nu s-au transmis în totalitate către inflația de bază.
Pentru gestionarea situației, politica monetară rămâne orientată către restricționare. Astfel, în august 2026, rata dobânzii de referință a rămas la 6,50%, iar facilitatea de creditare a fost menținută la 7,50%, iar cea de depozitare la 5,50%. Scopul acestei poziții este să împiedice transformarea creșterilor temporare ale prețurilor într-un fenomen persistent și să limiteze presiunile cererii, descurajând în același timp formarea anticipațiilor potrivit cărora inflația ar urma să crească în continuare într-un ritm accelerat. Cifrele publice ale băncii centrale indică, totodată, o ajustare în sensul reducerii anticipațiilor inflaționiste în a doua parte a trimestrului II, ceea ce reprezintă unul dintre mecanismele prin care politica monetară își poate exercita efectele: dacă populația și mediul de afaceri anticipează o inflație mai redusă, presiunea pentru majorări preventive de prețuri și salarii se diminuează.
Economia a înregistrat o încetinire a activității. În prima parte a anului 2026, dinamica economică a înregistrat o contracție de 1,2% față de aceeași perioadă a anului anterior, iar consumul gospodăriilor a înregistrat scăderi. Pentru intreprinderi, o cerere mai slabă înseamnă spațiu redus pentru transferarea în întregime a costurilor crescute către clienți, iar fragilitatea cererii a fost identificată ca un factor care atenuează transmiterea șocurilor de ofertă. Aceste două aspecte sugerează că măsurile monetare restrictive pot tempera inflația, deși pot implica costuri pentru activitatea economică, deoarece gospodăriile pot limita consumul, iar firmele își ajustează comportamentul în fața unei cereri mai reduse.
Energia a reprezentat în 2026 un test important pentru cadrul de politică monetară. Inflația legată de combustibili a urcat de la 12,9% în martie la 19,2% în mai, ca urmare a tensiunilor regionale și a evoluțiilor pe piața petrolului. În același timp, piețele de gaze și de energie electrică au fost influențate de condițiile internaționale, de condițiile meteorologice și de dificultățile de ofertă. În cazul electricității, producția limitată în unele surse regenerabile, debitele reduse ale fluviului și opririle temporare ale unor capacități au amplificat presiunile. Politica monetară nu poate controla direct prețul internațional al petrolului sau al gazelor sau factorii meteorologici, însă poate modera propagarea acestor șocuri. Evoluția relativ stabilă a inflației de bază în raport cu magnitudinea șocului energetic este un argument în favoarea acestui rol.
Pe fondul acestor evoluții, inflația pare să intre într-o fază de ajustare, iar atenția rămâne centrată pe modul în care evoluțiile viitoare vor fi reflectate în structurarea prețurilor, în funcție de dinamica cererii interne și de evoluția marilor componente ale prețurilor. În acest context, mediul economic se confruntă cu provocări legate de menținerea stabilității macroeconomice, în timp ce autoritățile urmăresc să asigure un echilibru între restrângerea inflației și susținerea redresării economice.
În concluzie, perspectivele pentru perioada următoare depind de capacitatea politicii monetare de a tempera cererea, de gestionarea riscurilor asociate volatilității pieței energetice și de reacția autorităților la potențialele schimbări în anticipațiile inflaționiste. Într-un context în care tensiunile globale și condițiile de ofertă pot influența semnificativ componentele prețurilor, rămâne crucială monitorizarea atentă a evoluțiilor macroeconomice și comunicarea clară a obiectivelor de stabilitate financiară.
