Astăzi, 21 iunie 2022, elevii înscriși la Bacalaureat au participat la cea de-a doua probă obligatorie a profilului. Mai exact, cei de la profilul tehnologic au susținut examenul la matematică, iar cei de la profilul umanist au dat examen la istorie.
Elevii s-au bucurat de subiecte ușoare, după cum ne-au declarat aceștia:
“Subiectele au fost accesibile pentru toată lumea, dacă fiecare elev a fost pregătit. A fost mult mai bine decât la română”, a precizat un candidat la Bacalaureat.
“Examenul a fost extrem de ușor, am reușit să fac subiectele unu și doi în întregime, a fost mult mai ușor decât mă așteptam”, a declarat un elev pentru Canal Sud.
“Examenul a fost ușor in comparație cu cel de ieri” , a spus un at candidat la Bacalaureat.
Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.
În județul Călărași, lucrările examenului de Bacalaureat vor fi corectate digital, prin intermediul unui proiect pilot al Ministerului Educației.