URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

AVERTIZARE DE COD GALBEN DE INUNDAȚII PE RÂURI DIN 13 JUDEȚE

Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben valabilă de vineri până sâmbătă seară, în 13 judeţe din ţară, unde sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, inundaţii locale şi creşteri de debite pe unele râuri, cu depăşirea cotelor de atenţie, scrie news.ro. Cinci bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea sunt vizate de o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă la miezul nopţii, informează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Potrivit hidrologilor, în intervalul 27 ianuarie, ora 10:00 – 28 ianuarie, ora 00:00, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, propagării şi cedării apei din stratul de zăpadă, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice:

  • Vedea – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Văleni (judeţele: Olt, Argeş şi Teleorman),
  • Argeş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Malu Spart – amonte S.H. Budeşti (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi Călăraşi),
  • Prahova – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa),
  • Călmăţui (judeţele: Buzău şi Brăila), Buzău – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Măgura – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Prahova şi Buzău)
  • râurile din Dobrogea (judeţele: Tulcea şi Constanţa).

Atenţionarea a fost transmisă către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A. şi Administraţiile Bazinale de Apă Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa şi Dobrogea-Litoral.

Continue Reading
La Top