URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

AVEM ELEVI DE ELITĂ! AFLĂ POVESTEA COMORILOR CĂLĂRĂȘENE

Obținerea de rezultate remarcabile în activitatea școlară și extrașcolară, distingerea prin calități manageriale și comportare exemplară sunt cateva caracteristici ale unui elev de elită. Municipiul Călărași se poate mândri cu nenumărate diamante care stralucesc în școli și licee.

Prin suprasolicitarea sarcinilor cadrelor didactice şi suprasolicitarea activităţilor pentru elevi, prin programe şi proiecte şcolare şi extraşcolare fără număr, nu reușim decât să subminăm pasiunile elevilor. Ce se întâmplă cu elevii de excepţie ai Călărașiului care sunt supuşi la tolerarea şi îndeplinirea unor obligaţii şcolare fără mare utilitate? Parte dintre ei studiază pe brânci ore în şir şi se bucură singuri prin devotamentul unor profesori pasionaţi şi cu inimă mare, iar unii dintre ei au o familie care îi sprijină.

Avem rezultate excelente la matematică, informatică, engleză, contabilitate, română, filosofie și nu în cele din urmă rezultatele remarcabile obținute în activități extrașcolare, voluntariat, dezbateri, poezie.

Am participat în urmă cu doi ani la Olimpiada Națională de Informatică, unde am obținut o medalie de bronz, și la Olimpiada de Informatică Aplicată, la care am obținut premiul 1 la etapa națională pe secțiunea de rețele de calculatoare 9-10.” – Radu Ștefan, elev al Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”.

Alexia Nica, elevă a Colegiului Național “Barbu Știrbei”, ne face mândri cu rezultatele excelente în voluntariat și în organizarea de activități extrașcolare. “Sunt președinte al Consiliului Județean al Elevilor și de anul trecut, președinte al Consiliului Școlar al Elevilor. Am organizat un marș antidrog care a avut un impact destul de mare la nivel județean, dar și național. Anul trecut am avut o activitate de foarte mare impact, am avut o scrisoare deschisă adresată către Ministerul Educației, am avut un formular online unde elevii ne-au spus ce ar vrea să schimbe la nivelul sistemului educațional.”

Ca rezultate, am obținut medalia de argint la Olimpiada Națională de Matematică, anul acesta, și medalia de argint la Olimpiada Națională de Informatică.” – Dedu Răzvan, elev al Colegiului Economic.

“Sunt pasionat de istorie, îmi place foarte mult româna, filosofia, am fost bun și la biologie. La română am luat locul 2 în cadrul unui proiect, pentru scrierea de esee. Filosofie citesc de la 11 ani, ceea ce m-a făcut să gândesc foarte multe lucruri radical altfel, ceea ce te face să nu te înțelegi cu oamenii care sunt în mod normal de vârsta ta.” -Marcu Andrei, elev în cadrul Liceului Danubius.

“Una dintre materiile la care excelez și simt că a fost făcută pentru mine a fost engleza. Încă de la vârsta de 3 ani am început să mă pregătesc pentru examenele Cambridge și am început să le dau rând pe rând.” -Buga Daria Andreea Valentina, elevă a Liceului Danubius.

“Deși am cochetat cu mai multe domenii, cred că cele în care am cele mai bune performanțe sunt dezbaterile, dar și concursurile artistice de poezie, creație literară. În acest sens am făcut un demers pentru a face și revista liceului care se ocupă tocmai cu promovarea creațiilor.” Antonachi Ilinca Maria, elevă în ultimul an a Colegiului Național “Barbu Știrbei”.

“Am fost la Olimpiada de Engleza și m-am situat pe locul 2 la nivel județean, am participat de asemenea la concursul de Public Speaking și am câștigat premiul 3 pe țară, iar după aceea am creat un eseu pentru un concurs organizat de Shakespeare School Bucharest, unde m-am situat în top 10 în România.” – Sara Pascu, elevă a Colegiului Național “Barbu Știrbei”.

“Excelez la informatică, sunt pasionat de ea din clasa a 5-a. Am participat la Olimpiada de TIC și am obținut locul 1 național” – Iorga Dragos Florian, elev al Colegiului Național “Barbu Știrbei”.

Excelez la contabilitate, dar cochetez foarte mult și cu administrarea firmei, marketing și majoritatea materiilor de specialitate. Anul trecut am participat la Olimpiada Națională de Contabilitate, care înglobează 3 materii. Îmi doresc să profesez în domeniu și să urmez o facultate de profil.” – Naghen Monica, elevă a Colegiului Economic.

Continue Reading
La Top