Inimă de la inimă pentru Umanitate, cadrele didactice de la școala gimnazială ”Mircea Vodă” au donat sânge din solidaritate pentru vecinii noștri ucraineni.
Gestul simplu de a dona sânge poate deveni un exemplu de urmat pentru toți cetățenii călărășeni, așa cum ne-a declarat Alina Lotrea, directorul Școlii Gimnaziale “Mircea Vodă”, “pic cu pic se face mult”.
“Începând cu anul 2015, școala “Mircea Vodă”, desfășoară proiectul umanitar, “ Nouă ne Pasă”.
În fiecare an ne canalizam energia către un văz social sau către o problemă a comunității noastre și chiar dacă nu reușeam să rezolvăm acea situație contribuiam la rezolvarea ei și totodată îi învățam pe elevii noștri că este bine să ajute.
În momentul acesta educația, această educație pe care le -am dat-o, a dat roade pentru că și noi suntem parte din această campanie națională de ajutorare a Ucrainei. Noi suntem cumva legați sentimental de Centrul de Transfuzii Călărași și asta pentru că în anul 2019 spectacolul umanitar “ Nouă ne Pasă”, a avut ca scop strângerea de fonduri pentru dotarea centrului cu aparatură performantă.
Pe parcursul acestui proiect am vândut aproximativ 1500 de mărțișoare, mărțișoarele “Nouă ne pasă”, și în luna Aprilie, în anul 2019 la Centrul de Cultură si Creație Călărași pe scena “ Barbu Știrbei”, am desfășurat un spectacol umanitar unde am reușit să strângem o sumă de bani iar aproximativ 30.000 lei s-au îndreptat către Centrul de Transfuzii Călărași.
Revenind la anul 2022 am hotărât împreună cu colegii mei ca în această săptămâna să mergem să donăm sânge.Sunt convinsă ca este un exemplu pozitiv pe care l-am dat și altora , știu că nu putem rezolva toate problemele lumii, din păcate, dar pic cu pic se face mult și sunt sigură ca împreună vom putea face lucruri frumoase”, spune Alina Lotrea, directorul Școlii Gimnaziale “Mircea Vodă” Călărași.