URMĂREȘTE-NE

ACTUALITATE

AURAȘ CHIRIȚĂ, CANDIDATUL PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT PENTRU PRIMĂRIA COMUNEI DOROBANȚU

Timpul se scurge, iar alegerile sunt din ce în ce mai aproape. În prima zi din acest weekend, pe 9 martie, Partidul Social Democrat și-a desemnat candidatul pentru cursa electorală care ar putea aduce în localitatea Dorobanțu un primar PSD. 

Oficial, de astăzi, Auraș Chiriță, un tânăr fermier, este candidatul desemnat oficial în lupta pentru scrutinul din 9 iunie. 

Astăzi suntem alături de Auras Chiriță, candidatul Partidului Social Democrat pentru fotoliul de primar al comunei Dorobanțu. Acesta face parte din noua generație și este propus de către tinerii social democrați. Auraș a urmat cursurile Facultății de Medicină Veterinară și activează în domeniul agriculturii”, a declarat Vasile Iliuță, președintele PSD Călărași. 

Alături de Vasile Iliuță, președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași, la eveniment au participat și alți politicieni importanți din județ. Ion Samoilă, secretarul general al PSD Călărași, Virgil Diaconu, coordonatorul campaniei electorale din 2024, Ionuț Stan, președintele tinerilor social-democrați călărășeni, Mihăiță Beștea, președintele Partidului Social Democrat din municipiul Oltenița, precum și deputatul Constantin Bîrcă au susținut alocuțiuni în care au prezentat importanța implicării echipei pentru atingerea obiectivului, câștigarea alegerilor. 

Aprobarea candidaturii lui Auraș Chiriță demonstrează interesul Organizației Județene a Partidului Social Democrat Călărași pentru tineri. 

Este o provocare pentru Auraș, dar, în același timp, sunt mândru că acesta vine din rândul tinerilor social-democrați. De-a lungul timpului, acesta s-a implicat activ în problemele societății și acum este momentul să își canalizeze atenția asupra comunității din Dorobanțu”, a adăugat Ionuț Stan, președintele Organizației Județene a Tineretului Social Democrat Călărași. 

Proiectele pe care Auraș Chiriță dorește să le implementeze în comuna Dorobanțu sunt variate, dar majoritatea se axează pe dezvoltarea mediului privat și, implicit, crearea unor locuri de muncă. 

Tată a două fetițe, candidatul PSD are în plan și sistemul educațional din comună. Pe lângă acesta, Auras Chiriță intenționează crearea unei echipe de fotbal care să încurajeze copiii către mișcare și un stil de viață sănătos. 

Sunt încrezător în forțele proprii și în cele ale echipei mele. Suntem o echipă formată din tineri și avem proiecte mari pentru comuna Dorobanțu. Mă bucur că am toată susținerea domnului președinte Vasile Iliuță și vreau să îi mulțumesc pe această cale”, a conchis Auraș Chiriță, candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de primar al comunei Dorobanțu. 

Obiectivul stabilit de PSD pentru alegerilor locale se focusează pe obținerea a cel puțin 40 de edili social-democrați. În cadrul ultimelor alegeri, PSD Călărași s-a detașat cu ușurință de principalul rival, obținând majoritatea primăriilor din județul Călărași. 

Continue Reading
La Top