Ca urmare a distribuirii pe o rețea de socializare a unui document avizat de Patronatul Protecției și Medicinei Familiei “FAMILIA” dat spre informare medicilor de familie, în care se indică acestora “să informeze pacienții mai ales pe cei cu afecțiuni cronice, să își procure medicamente pe o perioadă mai lungă de timp deoarece criza medicamentelor în farmacii este inevitabilă”, din cauza faptului că statul român “s-a implicat în mod iresponsabil în agravarea conflictului dintre RUSIA și UCRAINA”, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că toate aceste date sunt false și se înscriu în spectrul informațiilor de tip FAKE NEWS.
Adresăm rugămintea tuturor cetățenilor să nu distribuie aceste informații care sunt menite în a induce panică în rândul comunităților, mai ales în rândul categoriei de populație care necesită medicamentație sau tratament specific.
Amintim faptul că același semnatar, director executiv al patronatului amintit anterior a mai distribuit în trecut un fake news, ce a fost combătut de Ministerul Apărării Naționale.
În informarea precedentă se specifica faptul că întreaga campanie de vaccinare împotriva COVID-19, organizată de armată este „o acţiune militară specifică”, iar vaccinul drept „un medicament experimental”, lucruri de altfel, profund false.
Sursa foto: mediastandard.ro