Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași, organizează, în cadrul proiectului
”Atelierele Muzeului”, în perioada 22-26 aprilie a.c., un atelier de creație.
Astfel, călărășenii sunt invitați să participe, în preajma sărbătorilor pascale, la un atelier în cadrul căruia participanții vor avea ocazia să realizeze un obiect sub forma unui coșuleț pentru ouă.
Atelierul se va desfășura la Secția Arheologie a muzeului (Demisolul
Consiliului Județean Călărași), între orele 9.00-12.00 și este dedicat persoanelor cu vârste mai mari de 7 ani.
Programările se fac la numărul de telefon 0787848966, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30-15.30. Preț participare: 2 lei/persoană.