URMĂREȘTE-NE

EVENIMENTE

APARIȚIA CĂRȚII “EU SUNT MAIA” A FOST UN EVENIMENT CULTURAL DE EXCEPȚIE ÎN CĂLĂRAȘI

În data de 31 mai 2022 în Sala Perspective din cadrul Bibliotecii Județene „ Alexandru Odobescu “ Călărași a avut loc evenimentul cultural prilejuit de apariția cărții „ Eu sunt Maia” volum în care sunt relatate trăiri, emoții, amintiri, experiențe din viața actriței Maia Morgenstern. Evenimentul a fost unul emoționant, astfel pentru cei care au participat fiind un moment unic deoarece au reușit să fie alături de un nume important și embematic al țării noastre.

“Biblioteca Județeană „ Alexandru Odobescu “ Călărași a fost gazda întâlnirii cu actrița Maia Morgenstern, eveniment cultural prilejuit de apariția cărții „ Eu sunt Maia” publicată la editura Litera, volum în care sunt relatate trăiri, emoții, amintiri, experiențe din viața actriței. Cred ca dincolo de cuvintele frumoase care ar putea să descrie momentele remarcabile petrecute alături de OMUL minunat Maia Morgenstern, ceea ce rămâne în mintea și sufletul nostru poate fi sintetizat prin câteva cuvinte: naturalețe, inteligență, adevăr, determinare, o ființă sensibilă, conștientă de valoarea sa care poartă aristocrația firescului cu o modestie greu de egalat” a declarat Laura Munteanu director Biblioteca Județeană Călărași

Primarul Municipiului Călărași Marius Dulce a participat la acest eveniment cultural unde a oferit actriței Maia Morgenstern o Diplomă de Excelență în semn de prețuire pentru tot ceea ce înseamnă această personalitate a țării noastre.

“Biblioteca Județeana Călărași găzduiește astăzi (31 mai 2022) un eveniment cultural de excepţie. Renumita actriţă, Maia Morgenstern, a ales să fie prezentă alături de călărăşeni pentru a le împărtăşi o parte din trăirile şi experienţele sale în biografia „Eu sunt Maia”. O carte despre viaţă, scrisă cu mult har care are puterea să te captiveze încă de la început prin originalitatea emoţiilor pe care le transmite.

Actriţă de film, radio, scenă, televiziune şi voce, Maia Morgenstern este una dintre cele mai apreciate şi iubite personalităţi ale culturii noastre. În semn de preţuire pentru întreaga sa activitate profesională, însemnând zeci de roluri în filme, sute de roluri în teatru, am avut onoarea să-i înmânez o Diplomă de Excelenţă.

Felicitări şi organizatorilor, doamnei director Laura Munteanu şi echipei pe care o coordonează cu mult profesionalism, pentru momentul creat şi oferit cu generozitate iubitorilor de frumos din municipiul nostru”, a fost mesajul transmis de primarul Marius Dulce.

Continue Reading
La Top