Anglia intră în Azteca: regii fotbalului încoronați
Printre cele mai emblematice teatre ale fotbalului mondial, Estadio Azteca stă pe podium ca o scenă atât de grandioasă încât pare să-și poarte propria legendă. Așezat în sudul capitalei Mexico City, într-o metropolă întinsă, aflată la altitudine înconjurată de monte, Azteca este locul unde culoarea, zgomotul și energia fotbalului prind viață cu adevărat, iar în multe memorabile momente de pe teren s-au scris pagini de istorie. Aici au fost sărbătorite gloria și măreția pentru jucători care au fost numiți printre cei mai mari din lume, în vremuri în care stadionul a fost martor la momente unice în carierele lor. În ultimii ani, Anglia pășește din nou pe gazonul imens al Aztecii, pentru prima dată de la eliminarea din Cupa Mondială din 1986, marcată de victoria Argentinei lui Maradona. Ce îi așteaptă este total aparte și fără egali.
Stadionul a fost creat pentru a surprinde forța mulțimii. „Există ceva deosebit la Azteca”, își amintește Pelé, într-o amintire târziu, „trebuie să fii înăuntru pentru a simți, a înțelege.” Proiectul arhitectural a cântărit mult în această identitate. De-a lungul anilor, Azteca a trecut prin mai multe renovări, iar capacitatea a fost redusă la aproximativ 87.500 de locuri, însă principiile structurale ce au făcut din arenă o platformă atât de impunătoare au rămas esențiale: părțile înclinate ale tribunelor, apropierea dintre public și gazon, vestiarele și tunelurile aflate sub picioarele spectatorilor.
Mexicul a analizat până la un moment dat posibilitatea de a găzdui Cupa Mondială din 1958, însă a renunțat în favoarea Suediei. Mai târziu, după ani de deliberări, țara a îndreptat privirea spre 1970 și a obținut organizarea. Arhitectul Pedro Ramírez Vázquez a fost însărcinat să construiască o arenă capabilă să primească peste o sută de mii de oameni și să rivalizeze cu magnifica impresionă a Maracanã din Rio de Janeiro, creat special pentru Cupa Mondială din 1950. A fost o realizare tehnică uriașă, cu un acoperiș în cadre de grindă fără stâlpi, care oferea priviri neobstrucționate, iar construcția a avut nevoie de scoaterea din pământ a aproximativ 180 de milioane de kilograme de stâncă pentru a se putea realiza.
„Chiar dacă am avut o mare pasiune pentru arhitectură, am avut o pasiune și mai mare pentru fotbal”, spunea Ramírez Vázquez mai târziu. „Maracanã este circular, iar dacă oamenii sunt așezați într-un cerc în timp ce suprafața de joc este dreptunghiulară, lungile laturi devin cele mai îndepărtate.” Baza concepției a fost ca fiecare spectator să aibă, din orice loc, aceeași calitate a privirii. Arhitectura Azteca rămâne, până astăzi, surprinzător modernă, cu o prezență contemporană în toate detaliile. „Te simți înconjurat. Din primul rând până în vârful numărului de locuri, ești captivat în joc.”
Puterea mulțimii este ceea ce face ca Azteca să fie cu adevărat special. Fie că echipa națională a Mexicului, grupările de cluburi Unite Club America sau Cruz Azul, sau echipe neutre care vin să joace în Cupa Mondială, publicul de la Azteca se distinge printr-un fundal sonor feroce, un soundtrack pe care nimeni nu îl poate repeta la fel în altă arenă.
