ACTUALITATE
ANGAJAȚII STRUCTURILOR MAI DIN CĂLĂRAȘI VOR FI PREZENȚI ÎN TEREN ÎN MINIVACANȚA DE RUSALII
Reprezentanții structurilor de ordine și siguranță publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au susținut astăzi, la sediul Prefecturii Călărași, o conferință de presă în care au prezentat măsurile pe care le vor adopta în tot județul cu ocazia minivacanței prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor ortodoxe. Pe de o parte, jandarmii vor fi prezenți zilnic pe teren și vor desfășura acțiuni, în principal, în zonele și arterele intens circulate.
„În perioada 21-23 iunie, asigurăm măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării festivalului Danubius MotorFest, organizat de Legio Phoenix MC România și Consiliul Județean, ce va avea loc pe stadionul Ion Comșa din municipiul Călărași. În zilele de 23 și 24 iunie, în contextul sărbătoririi Rusaliilor ortodoxe, vom acorda o atenție deosebită lăcașurilor de cult la care sunt semnalate participări semnificative de enoriași, prin acțiuni de patrulare, astfel încât să fie asigurată intervenția punctuală în cazul apariției unor situații nedorite”, a declarat Iulia Stanciu, reprezentanta Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
De asemenea, peste 100 de polițiști vor fi prezenți în tot județul Călărași în aceste zile și vor fi pregătiți să intervină ori de câte ori vor fi solicitați de către cetățeni sau în cazul în care vor constata încălcări legii.
„O atenție deosebită va fi acordată în zona lăcașurilor de cult, fiind dispuse măsuri astfel încât manifestările să se desfășoare în condiții de siguranță pentru participanți. Totodată, în contextul în care la sfârșitul acestei săptămâni se anticipează un trafic intens, polițiștii de la Rutieră vor acționa pentru siguranța traficului rutier și pentru reducerea victimizării cetățenilor prin implicarea în accidente de circulație. Polițiștii rutieri vor fi sprijiniți de efective de la Ordine Publică, iar în cadrul activităților desfășurate vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor”, a precizat Bianca Ghiveci, purtătoarea de cuvânt a IPJ Călărași.
Peste 100 de pompieri vor fi și ei mobilizați să intervină în cazul unor situații de urgență. Aceștia vor avea la dispoziție 35 de mijloace tehnice de intervenție. De asemenea, pompierii desfășoară deja verificări în zonele unde se anunță un număr mare de participanți, pentru a se asigura că sunt respectate condițiile de securitate la incendiu, dar și modul de amenajare a spațiilor și a locurilor unde se pot înregistra aglomerări de persoane.
„Echipajele de intervenție vor asigura misiunile specifice, în sistem integrat, alături de reprezentanții celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv în zonele în care vor fi organizate evenimente publice de amploare. Premergător acestor sărbători, personalul ISU Călărași efectuează controale tematice la obiectivele unde se preconizează participarea unui număr mare de cetățeni, precum și informări preventive în vedere conștientizării asupra pericolelor la care se pot expune oamenii în cazul producerii unor situații de urgență”, a declarat Ovidiu Tătăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași.
Nu în ultimul rând, polițiștii de frontieră din Călărași vor fi și ei pregătiți să intervină pentru a combate acțiunile care ar pune în pericol traficul autovehiculelor și persoanelor.
„Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Călărași este aproape de comunitate, asigurând securitatea la frontiera de stat, prevenind migrația ilegală și combătând criminalitatea transfrontalieră. Suntem dedicați respectării regimului juridic al frontierei de stat, pașapoartelor și străinilor, contribuind la menținerea ordinii și liniștii publice în zona de competență. În prezent, în Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, traficul autovehiculelor și persoanelor se desfășoare în condiții normale, fără timpi mari de așteptare și fără a se înregistra blocaje. De menționat este faptul că, dacă situația o impune, numărul polițiștilor de frontieră va fi suplimentat, astfel încât media timpilor de așteptare să se încadreze în valorile normale”, a declarat Nicoleta Bădiță, purtătoarea de cuvânt a STPF Călărași.
În total, peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizaţi în întreaga țară cu ocazia minivacanței de Rusalii.
